O vorbă din popor spune că „omul cu meserie nu moare de foame.” Din păcate, în cazul medicilor rezidenți această zicală nu se prea potrivește. După ce învață pe rupte în cei șase ani de facultate, ei nu pot deveni medici specialiști până nu trec proba de foc a celor cinci ani de rezidențiat. În acest răstimp, rezidenții acumulează cunoștințe teoretice și practice și după cei cinci ani trebuie să promoveze examenul de rezidențiat și abia apoi își pot căuta de lucru în spitale și clinici sau pot rămâne în același loc în care au petrecut anii de rezidențiat.

Salariile primite de rezidenți și condițiile în care trăiesc mare parte dintre ei îi fac pe mulți să ia calea străinătății, astfel încât România a ajuns să exporte  mai mulți medici decât produce sistemul. Faptul că sunt tratați ca și Cenușăreasa sistemului medical are drept consecință lipsa acută de personal din unitățile sanitare, ceea ce se răsfrânge negativ asupra pacientului român.

În prezent, înaintea începerii rezidențiatului, medicii care au promovat concursul de rezidențiat pe post, încheie un contract individual de muncă cu unitatea sanitară în care se află postul respectiv. Știrile juridice arată că acest contract de muncă prevede posibilitatea ca rezidentul să fie plătit suplimentar față de salariul de rezident de către acea unitate sanitară pe durata rezidențiatului. Medicul rezident are în schimb obligația de a lucra în respectiva unitate sanitară un număr de ani cel puțin egal cu durata rezidențiatului. În practică, prin actul adițional la contractul de muncă, medicul rezident se obligă să mai lucreze o anumită perioadă de timp la aceeași unitate sanitară unde și-a făcut rezidențiatul.

Dacă medicul rezident nu respectă obligația de a rămâne în unitatea sanitară numărul de ani la care s-a obligat prin actul adițional la contractul de muncă, el va fi obligat să suporte toate cheltuielile ocazionate de pregătirea sa profesională, adică cheltuielile de personal pe durata rezidențiatului și să restituie prima de instalare proporțional cu perioada nelucrată din perioada stabilită.

În mod cert, după finalizarea rezidențiatului, mulți medici români au plecat din spitalul care le-a fost școală timp de 5 ani și s-au dus la clinici din străinătate mânați de câștigul de care nu ar fi avut parte în țară.

În practică, s-a ajuns la litigii între spitale și rezidenți. Spitalele solicitau ca rezidenții care au dat bir cu fugiții și nu au rămas să lucreze în aceeași unitate sanitară, să achite salariile primite pe durata cât au fost rezidenți. S-a constatat că practica instanțelor este neunitară privind acest aspect și a fost sesizată ÎCCJ pentru a clarifica dacă sintagma „cheltuieli de personal” include și salariile primite de rezident pentru munca desfășurată pe durata rezidențiatului și dacă acestea trebuie restituite de medicul care nu își respectă obligația  de a continua să lucreze o anumită perioadă de timp în spitalul unde a desfășurat programul de rezidențiat.

Care sunt opiniile instanțelor de judecată?

 Într-o primă opinie, s-a considerat că solicitarea ca medicul rezident să restituie salariile primite pe durata rezidențiatului, este o pretenție abuzivă care încalcă dreptul de a fi retribuit corespunzător muncii depuse. Aceste instanțe au considerat că salariul rezidentului nu se include în sfera eventualelor cheltuieli suportate de spital pentru pregătirea acestuia. Practic, medicul rezident ar trebui să restituie doar cheltuielile de școlarizare, iar nu și salariul primit pentru munca depusă.

Salariul primit de rezidenți nu este o bursă, chiar dacă rezidențiatul este o formă de învățământ postuniversitar, ci o remunerație pentru munca medicului respectiv.

În cea de a doua opinie, instanțele au considerat că în mod justificat spitalele au dreptul a de solicita rezidenților să restituite salariile primite, deoarece prin plecarea lor înainte de data stabilită prin contract, au creat un prejudiciu unității sanitare. Având în vedere că actul adițional la contractul de muncă a fost semnat atât de spital, cât și de rezident, nu se poate considera ca fiind o solicitate abuzivă restituirea salariilor.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ s-a pronunțat asupra problemei cu care a fost sesizată prin Decizia 5/2015 publicată în Monitorul Oficial 234 din 6 aprilie 2015. Știrile juridice precizează că rezidentul parcurge un program specific prin care dobândește și își perfecționează cunoștințele teoretice și practice sub îndrumarea coordonatorilor de program de rezidențiat. Acesta participă efectiv la activitățile spitalelor, clinicilor, laboratoarelor, cabinetelor medico-dentare și farmaciilor unde își desăvârșește pregătirea, iar pe durata rezidențiatului este salarizat conform legii.

Astfel, raporturile juridice care apar între medicul rezident pe post și unitatea sanitară au o natură mixtă: raporturi juridice specifice procesului de învățământ pentru că rezidențiatul este o formă de învățământ postuniversitar și raporturi juridice de muncă, pentru că rezidentul este salarizat. Rezidenții pot examina pacienții și pot aplica soluții terapeutice sub îndrumarea responsabilului, pot efectua gărzi în afara programului de lucru și sunt plătiți pentru această activitate.

Noutățile legislative precizează că activitatea medicului rezident nu este doar o activitate didactică și că plata acestuia ar reprezenta cheltuieli de școlarizare. Medicul rezident are și calitatea de salariat și munca prestată de acesta în unitatea sanitară îi dă dreptul să primească salariul.

ÎCCJ a admis recursul în interesul legii și a  decis că sintagma „cheltuieli de personal” nu include salariile primite de medic pe durata rezidențiatului, pentru că acestea reprezintă contraprestația pentru munca efectiv prestată în unitatea sanitară. Dacă i s-ar cere să restituie salariile, ar fi o pretenție abuzivă și o încălcare a dreptului la muncă.

Salariul rezidentului nu poate fi asimilat cheltuielilor făcute cu pregătirea sa profesională, astfel încât medicul care nu își va respecta obligația de a munci în unitatea sanitară în care a avut postul pe durata rezidențiatului nu poate fi obligat la restituirea salariilor primite în această perioadă, chiar dacă această obligație a fost inserată în actul adițional la contractul de muncă.

Salariile decente, ar ține medicii rezidenți în țară

 În condițiile în care exodul medicilor români în străinătate a crescut îngrijorător, obligarea acestora la restituirea salariilor primite pe durata rezidențiatului, ar fi golit spitalele din România de cadre medicale.

Medicii au o meserie nobilă, salvează vieți și cred că ar trebui găsite soluții pentru a li se oferi salarii care să îi determine să nu mai plece din spitalele patriei. Principala victimă a exportului de medici este bietul pacient român care ajuns în spital dă piept cu cruda realitate: lipsa sau numărul insuficient al personalului medical de specialitate care să îl îngrijească.

„Deși bolnav, adus de șale,/Cam șubrezit de câte toate,/Alerg la medic, prin spitale,/În loc să-mi văd de sănătate.”  (Zeno Turdeanu)