Majorări salariale la început de an!


OUG nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 1197/2023.

Salariile personalului din învățământ vor fi majora potrivit consultărilor derulate de Guvern cu reprezentanții sindicatelor din domeniu.

Actul normativ stabilește și ajustări ale salariului de bază pentru unele categorii de personal bugetar din sănătate, cultură, muncă, agricultură și statistică, precum și pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul instituțiilor prefectului.

Astfel, personalul din instituțiile din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, din Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, din Institutul Național de Statistică, direcțiile județene de sănătate publică și direcțiile județene de cultură, care în prezent este salarizat la nivel teritorial, va avea salariile de bază la nivelul administrației publice centrale, în două tranșe egale.

Ordonanța de Urgență adoptată de Executiv mai prevede și echivalarea salariului de bază pentru personalul clerical din spitale cu cele acordate psihologilor din unitățile medico-sociale.