În Monitorul Oficial nr. 1158/2023 a fost publicată Legea nr. 414/2023 privind desfăşurarea acţiunilor în reprezentare pentru protecţia intereselor colective ale consumatorilor.
Prezenta lege urmăreşte îmbunătăţirea accesului consumatorilor la justiţie şi oferă totodată garanţii adecvate consumatorilor.
Consumatorii primesc despăgubiri doar o singură dată pentru cauzele având acelaşi obiect şi fiind îndreptate împotriva aceluiaşi profesionist.
O măsură reparatorie, dispusă printr-o decizie definitivă de instanţa sau autoritatea administrativă la care a fost introdusă o acţiune în reprezentare, dă dreptul consumatorilor vizaţi de acţiunea în reprezentare să beneficieze de remedierile prevăzute în respectiva măsură reparatorie în mod direct, fără a fi nevoie să introducă o acţiune separată.
Potrivit legislației, termenul în care consumatorii vizaţi de o acţiune în reprezentare pot beneficia de măsurile reparatorii dispuse de o instanţă judecătorească naţională este de 3 ani de la pronunţarea hotărârii definitive.
Remedierile prevăzute în măsurile reparatorii din cadrul unei acţiuni în reprezentare nu aduc atingere remedierilor suplimentare aflate la dispoziţia consumatorilor în temeiul oricăreia dintre prevederile legale, care nu au făcut obiectul respectivei acţiuni în reprezentare.