Măsuri pentru facilitarea trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri!


Legea nr. 209/2020 privind unele măsuri de trecere a frontierei de stat a României şi de facilitare a trecerii frontierei de către lucrătorii frontalieri a fost modificată de Legea nr. 306/2023.

Prin lucrător frontalier, în sensul prezentei legi, se înţelege persoana care îndeplineşte, cumulativ, următoarele condiţii:
a) îşi exercită activitatea profesională pe teritoriul unui stat vecin, altul decât cel de domiciliu/reşedinţă/rezidenţă, în baza unui contract de muncă valabil, încheiat pe durată nedeterminată sau pe durată determinată;
b) revine periodic, zilnic sau cel puţin săptămânal, în statul de domiciliu/reşedinţă/rezidenţă.

În baza acordurilor bilaterale încheiate între state, angajatorii lucrătorilor frontalieri eliberează, la cerere, un certificat privind încadrarea în muncă a acestora.

În punctele de trecere a frontierei de stat rutiere unde infrastructura o permite, Ministerul Afacerilor Interne, prin Poliţia de Frontieră Română, deschide benzi speciale de trecere dedicate lucrătorilor frontalieri care posedă certificat.