Strategie națională pentru formarea adulților 2023-2027


Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea Strategiei naționale pentru formarea adulților 2023-2027.

Obiectivul general al strategiei este creșterea ratei de participare a adulților la învățarea pe tot parcursul vieții astfel încât până la sfârșitul anului 2027 aceasta să ajungă la 12% (față de 5,9% cât este în prezent), prin intensificarea și îmbunătățirea furnizării de oportunități de învățare formală, nonformală și informală.

Prin această strategie, România își stabilește cadrul național pentru susținerea noului plan european pentru învățarea în rândul adulților (2021-2030) adoptat de Consiliul Uniunii Europene pentru a continua, completa și consolida activitățile în domeniul învățării în rândul adulților ca parte a celor patru obiective strategice identificate de Consiliu în Cadrul strategic pentru educație și formare profesională 2020 („ET2020”).

Îndeplinirea obiectivului general se va realiza prin direcții de acțiuni și măsuri incluse în obiectivele specifice ale strategiei, care urmăresc întărirea cooperării instituționale între actorii interesați, optimizarea tuturor ofertelor de învățare, promovarea unei noi culturi a învățării, menită a evidenția relevanța competențelor de bază pentru toți și a acumulării continue de cunoștințe, aptitudini și abilități relevante, la toate nivelurile, respectând standardele de calitate cerute de piața muncii precum și dezvoltarea de noi competențe în conformitate cu dinamica economiei.