În Monitorul Oficial nr. 769/2023 a fost publicată Ordonanța nr. 33/2023 prorogarea unor termene în domeniul urbanismului şi al construcţiilor.
Ordonanța are în vedere prorogarea a două termene în domeniul urbanismului și al construcțiilor, pentru evitarea riscului de blocare a investițiilor, prin suspendarea efectelor prevederilor privind elaborarea regulamentelor privind certificarea și organizarea cursurilor de formare profesională pentru verificatori de proiecte, experți tehnici, auditori energetici, diriginți de șantier și responsabili cu execuția, conform prevederilor convenite în procesul de consultare publică și definitivarea lor în procedura parlamentară.
Astfel, se prorogă până la data de 31 decembrie 2026 termenul prevăzut la art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2012 pentru modificarea alin. (1^3) al art. 46 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismului; de asemenea, se prorogă până la data de 31 decembrie 2024 termenul prevăzut la art. II din Legea nr.163/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții.
Prin prorogarea termenului privitor la prelungirea planurilor urbanistice generale, se va evita suspendarea efectelor reglementărilor urbanistice care respectă dinamica economică și socială și regimul juridic și pot fi încă aplicate până la finalizarea procesului de actualizare a documentațiilor de urbanism referitoare la întreaga unitate administrativ teritorială .
Măsurile vor avea un impact pozitiv asupra pieței construcțiilor, astfel încât să nu fie afectat negativ mediul investițional.
Reformarea cadrului normativ din domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor reprezintă o prioritate asumată prin