Ordinul nr. 506/2023 prevede stabilirea procedurii de efectuare a plăţii sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale – aparat central şi unităţi subordonate, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2023 – 31 decembrie 2023.
Plata sumelor datorate în temeiul titlurilor executorii se realizează eşalonat, în 5 tranşe iar sumele vor fi achitate de ordonatorii de credite conform eşalonării actualizate, fiecare în parte, cu indicele preţurilor de consum stabilit de Institutul Naţional de Statistică.
Termenul privind eşalonarea anuală la plată se calculează de la data la care hotărârea judecătorească devine executorie, iar plata fiecărei tranşe din valoarea titlului executoriu se realizează într-un an bugetar.