Prim-ministrul a participat la reuniunea Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social care a avut loc ieri, la Palatul Victoria.
În cursul discuțiilor au fost analizate propunerile patronatelor și sindicatelor legate de majorarea salariului minim pe economie începând cu 1 ianuarie 2023.
Guvernul și partenerii sociali au căzut de acord în privința majorării salariului minim brut garantat în plată la 3.000 de lei – din care 200 lei scutiți de impozit și contribuții de asigurări. Totodată, s-a stabilit ca salariul minim pentru sectorul construcțiilor sa crească la 4.000 de lei tot de la 1 ianuarie 2023.