Modificări ale Legii privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii


OUG nr. 161/2022 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 245/2020 privind efectuarea unui test de proporţionalitate anterior adoptării unor noi reglementări referitoare la profesii.

Actul normativ prevede transpunerea Directivei (UE) 2018/958 privind efectuarea unui test de proporționalitate înainte de adoptarea unor noi reglementări referitoare la profesii, respectiv conformarea de urgență la Scrisoarea de punere în întârziere transmisă de Comisia Europeană privind transpunerea completă și corectă (cauza 2021/2196).

Testul de proporţionalitate se aplică şi reglementărilor profesionale noi sau modificate care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora, după adoptarea acestora, dacă rezultă necesitatea revizuirii lor în raport cu obiectivul urmărit la momentul adoptării sale, efectele sale, evaluate după adoptare, precum şi cu evoluţiile constante în domeniul profesiei reglementate după adoptarea măsurii.

Autorităţile publice, asociaţiile, organizaţiile şi organismele profesionale, în a căror arie de competenţă se circumscrie profesia reglementată sau care urmează a se reglementa, şi coordonatorul naţional au obligaţia de a verifica dacă noile reglementări profesionale care restricţionează accesul la profesiile reglementate sau exercitarea acestora sau care modifică reglementările profesionale existente nu sunt, în mod direct sau indirect, discriminatorii în funcţie de cetăţenie sau ţara de reşedinţă.