Cum vor fi distribuite biletele de odihnă pentru poliţiştii de penitenciare?


Decizia nr. 1077/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 1215/2021, prevede aprobarea Procedurii de distribuire a biletelor de odihnă pentru poliţiştii de penitenciare în centrele aparţinând sistemului administraţiei penitenciare.

Poliţiştii de penitenciare pot beneficia de bilete de odihnă o singură dată pe an, numai pe perioada concediilor de odihnă.

Prin bilet de odihnă se înţelege contravaloarea serviciilor de cazare şi masă de care beneficiază poliţistul de penitenciare împreună cu soţul/soţia acestuia şi copiii aflaţi în întreţinere, pe durata unei serii de odihnă, pe spaţiu de cazare.

Menţionăm că durata unei serii de odihnă este de 6 nopţi/sejur.

Poliţiştii de penitenciare, pe baza ofertei, pot solicita acordarea biletelor de odihnă prin formularea şi depunerea unei cereri la secretariatul unităţii din care fac parte.

O comisie va analiza cererile pentru acordarea biletelor de odihnă în termen de cel mult 7 zile lucrătoare de la data constituirii.

Potrivit ştirilor juridice, în termen de cel mult 30 de zile de la data atribuirii biletului, beneficiarul are obligaţia de a achita centrului de pregătire, odihnă şi recuperare 50% din contravaloarea acestuia.

La întoarcerea din concediul de odihnă, după efectuarea sejurului, beneficiarul biletului prezintă structurii economico – financiare documentele justificative pe baza cărora se decontează 50% din contravaloarea biletului.