Ce prevede Statutul Colegiului Dieteticienilor din România?


Profesia de dietetician are caracter umanitar fiind de interes public, cu statut de profesie reglementată prin normele legale curente privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale.

În Monitorul Oficial nr. 670/2020 a fost publicat Ordinul nr. 1268/2020 pentru aprobarea Statutului Colegiului Dieteticienilor din România.

Colegiul Dieteticienilor din România este organizaţie profesională, neguvernamentală, apolitică şi îşi desfăşoară activitatea la nivel naţional şi teritorial.

Colegiul Dieteticienilor din România are ca obiect de activitate controlul, supravegherea şi modul de exercitare a profesiei de dietetician, ca profesie liberală, în domeniul sănătăţii umane, furnizoare de servicii conexe actului medical.

Ce atribuţii îndeplineşte Colegiul Dieteticienilor din România?

a) asigură respectarea cadrului legal şi organizatoric pentru exercitarea profesiei de dietetician în condiţiile legii, inclusiv prin funcţia de control profesional, de autoritate disciplinară şi jurisdicţie profesională;
b) instituie standarde de calitate a serviciilor profesionale în domeniul dieteticii şi norme deontologice în exercitarea profesiei de dietetician;
c) instituie un cadru de promovare şi dezvoltare a competenţei profesionale;
d) reprezintă interesele membrilor săi în faţa autorităţilor publice şi administrative, în organismele profesionale internaţionale, precum şi în litigiile cu terţii;
e) ţine evidenţa dieteticienilor autorizaţi şi, după caz, acordă, certifică, suspendă şi retrage dreptul de exercitare a profesiei de dietetician pe teritoriul României;
f) mediază şi arbitrează divergenţele dintre dieteticienii autorizaţi, dintre aceştia şi formele autonome de exercitare a profesiei ori dintre formele de exercitare a profesiei.

Pentru exercitarea profesiei de dietetician pe teritoriul României, persoanele care deţin un titlu oficial de calificare în nutriţie şi dietetică prevăzut de lege au obligaţia să se înscrie în Colegiul Dieteticienilor din România.

Condiţii pemtru a deveni membru al Colegiului Dieteticienilor din România

Calitatea de membru al Colegiului Dieteticienilor din România se dobândeşte la cerere şi este dovedită prin autorizaţia de liberă practică, care se eliberează la înscrierea în organizaţia profesională.

Autorizaţia de liberă practică se eliberează şi se reînnoieşte obligatoriu de către Colegiul Dieteticienilor din România la un interval de 5 ani.

Pentru a exercita profesia de dietetician cu liberă practică, acesta trebuie să devină membru al Colegiului Dieteticienilor din România prin obţinerea autorizaţiei de liberă practică în cel mult 5 ani de la absolvirea studiilor de licenţă.

În cazul în care un dietetician nu devine membru al Colegiului Dieteticienilor din România în cel mult 5 ani de la absolvirea studiilor de licenţă sau nu îşi exercită profesia pe o perioadă de cel puţin 5 ani, Colegiul Dieteticienilor din România va reatesta, la cerere, competenţa profesională a acestuia, în vederea exercitării profesiei.

Înscrierea în organizaţia profesională se face la colegiul teritorial în a cărui rază urmează să îşi desfăşoare activitatea solicitantul sau la colegiul teritorial în a cărui rază îşi are domiciliul sau reşedinţa.

Cum este organizat Colegiul Dieteticienilor din România?

Colegiul Dieteticienilor din România este organizat la nivel naţional şi teritorial.

La nivelul fiecărui judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti se organizează şi funcţionează un colegiu teritorial care cuprinde toţi dieteticienii care exercită profesia în unitatea administrativ – teritorială respectivă.

În situaţia în care într-un judeţ nu se poate înfiinţa un colegiu teritorial, din cauza numărului redus de membri sau a imposibilităţii constituirii organelor de conducere, atunci membrii din această unitate administrativ – teritorială vor fi arondaţi unui alt colegiu teritorial, conform criteriilor stabilite prin Regulamentul intern de organizare şi funcţionare.