-
OUG privind unele măsuri în domeniul educaţiei a fost declarată neconstituţională!
Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis obiecţiile de neconstituţionalitate şi a constatatcă Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.79/2019 privind unele măsuri în domeniul educaţiei şi pentru prorogarea unor termene este neconstituţională, în ansamblul său, pentru vicii de neconstituţionalitate extrinsecă.
-
Pacienţii asimptomatici pot fi trataţi la domiciliu!
Ordinul nr. 1137/2020 prevede că pacienţi asimptomatici fără modificări biologice, hematologice, radiologice şi fără factori de risc se vor transfera şi interna în unităţile de izolare şi tratament. Pacienţii asimptomatici pot fi externaţi după minimum 10 zile de la internare. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare.
-
Noi reguli pentru înregistrarea produselor tradiţionale!
Ordinul nr. 208/2020 a modificat şi completat Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale, al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiţionale.
-
A fost ratificat Acordul privind protecţia investiţiilor dintre UE şi statele membre
În Monitorul Oficial nr. 541/2020 a fost publicată Legea nr. 81/2020 pentru ratificarea Acordului privind protecţia investiţiilor dintre Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia, pe de o parte, şi Republica Socialistă Vietnam, pe de altă parte, semnat la Hanoi la 30 iunie 2019.
-
ÎCCJ. Formularea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate este supusă unui termen!
Conform Legii nr. 18/1991 proprietarii sau moştenitorii acestora care nu s-au înscris în cooperativa agricolă de producţie, nu au predat sau nu li s-au preluat la stat terenurile prin acte translative de proprietate vor putea cere prefectului, prin comisiile de fond funciar, titluri de proprietate conform prezentei legi.
-
Ministrul Educaţiei şi Cercetării a semnat ordinul privind înfiinţarea programelor universitare de master didactic
Ministrul Educaţiei şi Cercetării a semnat ordinul privind înfiinţarea şi organizarea programelor universitare de master didactic.
-
Angajatorii sunt încurajaţi să ofere vouchere de vacanţă
Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, prin Direcţia Generală Turism, încurajează angajatorii să ofere vouchere de vacanţă. Voucherele de vacanţă, acordate atât personalului din sectorul public, cât şi celui din sectorul privat pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de efectuarea concediului de odihnă în regim de turism intern, au produs un impact pozitiv din punct de…
-
Proiect privind autorizarea furnizorilor de formare profesională să desfăşoare programe de formare profesională a adulţilor în sistem on-line
Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin privind stabilirea domeniilor de activitate şi a procedurii pentru autorizarea furnizorilor de formare profesională să desfăşoare programe de formare profesională a adulţilor în sistem on-line.
-
Comisia Europeană a publicat rezultatele evaluării Codului de conduită
Comisia Europeană a publicat rezultatele celei de a cincea evaluări a Codului de conduită din 2016 privind combaterea discursurilor ilegale de incitare la ură din mediul online.
-
CCR. Excepţie de neconstituţionalitate admisă cu privire la o dispoziţie din Codul de procedură penală
Plenul Curţii Constituşionale s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitata dispoziţiilor art. 146 indice 1 din Codul de procedură penală, cu denumirea marginală Obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane. În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu unanimitate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în dispoziţiile art.1461din Codul…