Codul de procedură penală prevede că după înregistrarea plângerii la instanţa competentă, aceasta se trimite judecătorului de cameră preliminară.

În cazul în care judecătorul de cameră preliminară admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală trimite dosarul spre repartizare aleatorie. În termen de 3 zile de la comunicarea încheierii procurorul, petentul şi intimaţii pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale.

Cele prezentate mai sus sunt prevăzute în art. 341 alin. 9) C. procedură penală, articol care, potrivit ştirilor juridice, a fost contestat la Curtea Constituţională pe motiv de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că dispoziţiile criticate aduc atingere principiului respectării supremaţiei Constituţiei, sunt discriminatorii, sunt contrare dreptului la un proces echitabil, încalcă dreptul la un recurs efectiv şi contravin principiului dublului grad de jurisdicţie în materie penală, întrucât, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară pronunţă soluţia prevăzută de art. 341 alin. (7) lit. c) din Codul de procedură penală (admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală).

Se arată că inculpatul, faţă de care s-a dispus soluţia clasării, nu are interes să ridice excepţii cu privire la legalitatea probelor administrate şi a actelor de urmărire penală efectuate de procuror, întrucât atât materialul existent la dosarul cauzei, cât şi soluţia dispusă îi sunt favorabile.

Curtea Constituţională constată că lipsirea petentului şi intimaţilor din procedura de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, de posibilitatea de a supune controlului judiciar soluţia de începere a judecăţii dispuse prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară, în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, constituie o măsură excesivă, ce depăşeşte cadrul constituţional referitor la dreptul la apărare şi exercitarea căilor de atac.

Este de necontestat că legiuitorul poate limita numărul căilor de atac, însă, în cauză, prin consacrarea caracterului definitiv al încheierii pronunţate în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală este înlăturată singura cale de atac cu privire la aceasta din urmă. Or, Curtea a statuat într-o jurisprudenţă constantă că semnificaţia sintagmei “în condiţiile legii”, cuprinsă în dispoziţiile art. 129 din Constituţie, “se referă la condiţiile procedurale de exercitare a căilor de atac şi nu are în vedere imposibilitatea exercitării oricărei căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care se soluţionează fondul cauzei”.

Prin Decizia nr. 243/2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 429/2019,  constată că soluţia legislativă, cuprinsă în dispoziţiile art. 341 alin. (9) din Codul de procedură penală, care exclude posibilitatea de a formula contestaţie împotriva soluţiei de începere a judecăţii dispuse prin încheierea pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în temeiul art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală, este contrară dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 131 referitor la rolul Ministerului Public.