Ajustarea preţului contractului de achiziţie publică!


Sesizările primite de la numeroase autorități contractante şi operatori economici privind incidența, în practică, a unor interpretări diferite asupra unor prevederi ale legislației speciale în materia achizițiilor publice sau sectoriale cu privire la ajustarea prețului contractului au condus modificarea Instrucțiunii Președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice nr. 2/2018 privind ajustarea prețului contractului de achiziție publică/sectorială.

Instrucţiunea nr. 1/2019 pentru modificarea Instrucţiunii preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 2/2018 privind ajustarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială prevede:

– Prețul se va ajusta prin actualizarea elementelor de cost/prețcare au suferit modificări, ori de câte ori se constatăaparițiaunei situațiiimprevizibile, apărute oricând pe perioada de îndeplinire a contractului, în cazul aparițieiunor împrejurări care lezeazăinteresele comerciale legitime ale părțilorșicare nu au putut fi prevăzute la data depunerii oferteisau a încheierii contractului.

– În vederea ajustării prin revizuire a preţului contractului de achiziţie publică/sectorială, autoritatea/entitatea contractantă va introduce, atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contract, o formulă de revizuire a preţului contractului.

-Actualizarea preţului contractului de achiziţie publică/sectorială va fi realizată, pe perioada de valabilitate a contractului, ori de câte ori se constată apariţia unei situaţii imprevizibile, indiferent de durata de îndeplinire a acestuia.

-Vor fi asimilate situaţiilor imprevizibile, care determină actualizarea preţului contractului, fără a se limita la, următoarele:
a) modificări legislative sau acte administrative emise de către autorităţile publice care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului;
b) modificarea salariului minim aplicabil; valoarea manoperei va fi actualizată doar pentru acoperirea creşterii salariului minim;
c) modificarea normativelor tehnice după încheierea contractului de achiziţie publică care influenţează şi impune redimensionarea elementelor ofertate şi preţului contractului, cu condiţia încadrării în procentele aferente modificărilor nesubstanţiale prevăzute de lege;
d) situaţia în care durata de derulare a procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică/sectorială se prelungeşte peste durata de valabilitate a ofertei stabilită iniţial prin documentaţia de atribuire;
e) situaţia în care durata de îndeplinire/executare a contractului se prelungeşte peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, din motive care nu se datorează culpei contractantului. Actualizarea, în acest caz, se aplică cu condiţia ca operatorul economic să nu fi încasat contravaloarea actualizării costurilor cu titlu de daune – interese.

Menţionăm că autoritatea contractantă poate utiliza concomitent atât revizuirea preţurilor din contractul de achiziţie, cât şi actualizarea acestora.