Personalul din învăţământ va primi din 2019 norma de hrană, în limita a două salarii minime pe economie, împărţite în 12 luni, în funcţie şi de numărul de zile lucrate.
Sindicaliştii din domeniu susţin că normă de hrană va fi plătită în luna februarie, iar în luna ianuarie 2019, cadrelor didactice li se va plăti “sporul de solicitare neuropsihica”.
Norma de hrană trebuia acordată până la acest moment bugetarilor, însă dascălii nu şi-au primit încă banii. În ce priveşte valoarea normei de hrană, raportată la luna decembrie 2018, suma va ajunge la 3.800 de lei. Norma de hrană s-ar putea mări însă cu mai bine de 300 de lei brut lunar la salarii, cu condiţia ca aceştia să aibă toate zilele lucrate. Astfel, suma ar putea ajunge la 4.160 de lei.
Indemnizaţiile sunt asimilate salariilor, prin urmare se vor opri toate contribuţiile şi impozitele pe venit. La lichidarea pentru luna decembrie, care va avea loc la mijlocul acestei luni, profesorii nu vor primi aşadar indemnizaţia de hrană, dar vor primi sporul de 10% pentru solicitarea neuropsihica. Vă reamintim că în învăţământ au mai avut loc două creşteri salariale, una în decembrie, şi una care se va aplica din această luna pentru profesorii români.