Voucherele de vacanţă vor fi acordate şi în următorii doi ani!


Guvernul a decis ca toți salariații din sistemul public să beneficieze de vouchere de vacanță în valoare de 1.450 de lei și în următorii doi ani.

Voucherele de vacanţă au reprezentat, în anul 2018, cel mai important sprijin acordat industriei de profil din ultimii ani, având în vedere că cei 1,2 milioane de români din sistemul public au putut deconta aceste vouchere exclusiv în unităţi de cazare situate pe teritoriul României. Astfel, până în luna noiembrie a acestui an au fost emise vouchere în valoare de peste 1 miliard de lei.

Un efect secundar al acestei măsuri a constat şi în creşterea cererilor de autorizaţii pentru unităţile de cazare din România. În medie, la nivelul întregii ţării, a fost înregistrată o creştere de 10% a cererilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Decizia acordării voucherelor de vacanţă pentru următorii doi ani vine după ce Ministerul Turismului şi Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale au iniţiat o Ordonanţă de Urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, în sensul prorogării termenelor.