Recursul în interesul legii se judecă de un complet format din preşedintele sau, în lipsa acestuia, unul dintre vicepreşedinţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, preşedinţii de secţii din cadrul acesteia, precum şi 20 de judecători, din care 14 judecători din secţia a cărei competenţă intră problema de drept care a fost soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti şi câte 2 judecători din cadrul celorlalte secţii.

Potrivit art. 517 C. procedură civilă asupra cererii completul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se pronunţă prin decizie. Iar potrivit alin. 4 din acelaşi articol dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit ştirilor juridice, acest din urmă alineat a constituit obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că în temeiul prevederilor criticate, decizia dată în recurs în interesul legii devine obligatorie, întrucât, contrar practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu mai poate fi atacată. Prevederile criticate duc astfel la un amestec nemotivat în activitatea legislativă şi încalcă independenţa judecătorilor.

Se mai arată că deciziile pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii pot avea, cel mult, rol de îndrumare şi nu pot interfera cu activitatea Parlamentului şi a Guvernului.

De asemenea se susţine că dreptul fundamental de proprietate privată este încălcat, întrucât, în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014 referitoare la recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, perceperea unei taxe judiciare de timbru i-a creat autoarei un disconfort financiar excesiv.

Curtea Constituţională a reţinut că susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit căreia, prin faptul că dezlegările date de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie unor probleme de drept sunt obligatorii, judecătorii instanţei supreme se amestecă, nedorit, în activitatea de legiferare, trebuie respinsă.

De altfel, în Decizia nr. 1.014 din 8 noiembrie 2007, precitată, precum şi în Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Curtea a reţinut că, având ca obiect promovarea unei corecte interpretări a normelor juridice în vigoare, iar nu elaborarea unor noi norme, nu se poate considera că deciziile pronunţate de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în asemenea recursuri ar reprezenta o atribuţie care vizează domeniul legiferării.

Susţinerile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate şi, respectiv, a liberului acces la justiţie sunt neîntemeiate. Astfel, Curtea reţine că simplul fapt invocat de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că, în temeiul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 7 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 24 februarie 2015, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, perceperea unei taxe judiciare de timbru i-a creat autoarei un disconfort financiar excesiv, nu atrage incidenţa protecţiei de rang constituţional oferite dreptului de proprietate privată.

Nu se poate pune problema încălcării garanţiilor de rang constituţional ale liberului acces la justiţie prin simplul fapt al stabilirii de către o instanţă judecătorească, în aplicarea unei decizii de soluţionare a unui recurs în interesul legii, a unui cuantum al taxei judiciare de timbru de două ori mai mare decât cuantumul pe care aceasta l-ar fi avut dacă Înalta Curte de Casaţie de Justiţie nu ar fi pronunţat respectiva decizie în interesul legii de care este nemulţumită autoarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Astfel, prin Decizia nr. 56/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 354/2018 a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate