Încă din 2009  legiuitorul a stabilit că se vor acorda tichete de vacanță pentru cei care sunt angajați cu contract individual de muncă fie în cadrul instituțiilor publice, regiilor autonome, societăților la care statul este acționar unic sau majoritar, societăților și companiilor naționale, precum și în cadrul societăților din mediul privat.

Ele se acordă de angajator în limita a 6 salarii minime brute pe țară, pentru un salariat în decursul unui an fiscal, iar  costul lor este suportat integral de către angajator. Acestea reprezintă niște bonuri de valoare acordate de angajator salariaților săi pentru ca aceștia să își recupereze și să își întrețină capacitatea de muncă într-o vacanță. Ele se acordă cu ocazia plecării salariatului în concediul de odihnă.

Cu titlu de știri juridice, s-a stabilit că angajatul care beneficiază de vouchere de vacanță nu mai poate beneficia de prima de vacanță în cursul acelui an fiscal sau de bilete de odihnă. Practic, el nu se poate bucura în cursul aceluiași an și de primă de vacanță și de voucher!

Voucherele de vacanță au valori nominale de 10,20, 30, 40 și 50 lei. Acestea sunt deductibile pentru angajator la calculul impozitului pe profit în limita a șase salarii de bază minime brute pentru fiecare angajat într-un an calendaristic.

Regula este că ele se acordă în prezent în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat, bugetele locale și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli pentru ceilalți angajatori.

Pentru anii 2012-2014 legiuitorul a stabilit că nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacanță. Ținând cont de această dispoziție legală și de  practica neunitară de la nivelul instanțelor de judecată, a fost necesară sesizarea ÎCCJ pentru a stabili dacă pentru anii 2012-2014 dreptul la acordarea tichetelor de vacanță este efectiv înlăturat sau doar suspendat la nivelul fiecărui an în parte, prin nealocarea sumelor aferente acordării efective a acestui drept.

Caz practic

În 2015 sindicatul A a solicitat obligarea pârâtei B să acorde fiecăruia dintre membri de sindicat o despăgubire echivalentă cu contravaloarea voucherelor de vacanță aferente perioadei 2012-2014 în cuantum de șase salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată/an. Sindicatul a precizat că membrii săi sunt angajați contractuali, pârâta este ordonator de credit, iar dreptul la aceste tichete a fost recunoscut încă din 2009 prin OUG 8/2009.

Legiuitorul a stabilit că legiuitorul a creat în sarcina pârâtei obligația acordării acestor tichete. Conform OUG 8/2009 s-a stabilit că angajatorii din sectorul privat pot acorda aceste vouchere, pe când instituțiile bugetare au această obligație.

Pârâta a solicitat respingerea acțiunii pe motiv că aceste tichete se acordă în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinație în bugetele de venituri și cheltuieli aprobate conform legii fiecărui ordonator de credite.

Instanța a respins acțiunea ca nefondată ținând cont de opțiunea legiuitorului de a nu acorda tichete în perioada 2012-2014 și de practica CCR conform căreia statul are dreptul de a decide dacă acordă suplimente, sporuri, premii pentru personalul plătit din fondurile publice în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează.

Împotriva acestei sentințe, sindicatul a declarat apel, susținând că OUG 8/2009 creează în sarcina instituțiilor publice obligația de a acorda aceste tichete. Cu această ocazie a fost sesizată ÎCCJ.

Care au fost opiniile instanțelor de judecată?

Unele instanțe au apreciat că acest drept este efectiv înlăturat, altele au considerat că este doar suspendat. Au fost și instanțe care au respins acest tip de acțiuni fără să analizeze dacă dreptul este efectiv înlăturat sau doar suspendat la nivelul fiecărui an în parte, prin nealocarea sumelor aferente acordării efective a acestui drept. Au considerat că tichetele de vacanță se acordă doar dacă angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație.

Practic, majoritatea au apreciat că OUG 8/2009 nu instituie un drept al angajatului într-o instituție publică la tichetele de vacanță, ci doar o vocație care poate exista doar dacă sunt cuprinse în buget sumele de bani cu această destinație. Ținând cont că în anii 2012-2014 (și apoi și în 2015 și 2016) s-a stabilit că nu se vor prevedea sume pentru acordarea acestor tichete, s-a apreciat că dreptul la acestea a fost înlăturat definitiv.

Alte instanțe au considerat că acest drept este suspendat. Dacă anual prin legile de salarizare s-a prevăzut că în bugetele instituțiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea de prime de vacanță personalului, acest drept nu se acordă în acel an și nici nu se reportează pentru anul următor.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 39/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 615 din 31 iulie 2017. Analizând textele de lege în cauză, ÎCCJ apreciază că dreptul angajatului de a primi aceste tichet este legat de condiția alocării în bugetul instituției a unor sume cu această destinație. Or, pentru anii 2012-2014 s-a stabilit că nu se vor aloca în buget sume de bani pentru aceste tichete, astfel încât condiția legală a alocării bugetare nu a fost îndeplinită.

Astfel, nu putem vorbi nici de existența dreptului angajatului instituției publice la acordarea acestor tichete de vacanță și nici de obligația angajatorului (instituția publică) de a le acorda.

De exemplu, salariații pot primi alocație individuală de hrană acordată sub forma tichetelor de masă suportată integral pe costuri de angajator. Aceste tichete de masă se suportă în limita bugetului de stat pentru instituțiile bugetare și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori.

Ca și în exemplul de mai sus, la fel și OUG 8/2009 instituie un drept pentru angajații de la instituțiile bugetare de a primi tichetele de vacanță cu condiția să fie alocate sume de la buget.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că dreptul la plata voucherelor de vacanță este condiționat de alocările bugetare prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau în bugetul local al instituțiilor publice.