Obiectul procedurii de cameră preliminară constă în verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

Această instituţie, recent introdusă dacă ne referim la faptul că a fost introdusă prin noul Cod de procedură penală, a constituit de-a lungul timpului motiv de interpretări diferite.

Din acest motiv, potrivit ştirilor juridice, a fost formulată şi o excepţie de neconstituţionalitate, pe motiv că prin prevederile de mai sus, prevăzute în art. 342 C. procedură penală, au fost încălcate dispoziţiile constituţionale.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile art. 342 din Codul de procedură penală aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) – (3) şi art. 24 alin. (1), întrucât textul procesual este interpretat în sensul că judecătorul de cameră preliminară nu este competent să se pronunţe cu privire la schimbarea încadrării juridice a faptei.

Deşi această fază procesuală are principala menire să pregătească cauza în vederea exercitării funcţiei de judecată, totuşi, în acest moment procesual nu se pot pune în discuţie legalitatea şi regularitatea sesizării instanţei în ipoteza unei nulităţi relative ce necesită o dezbatere contradictorie, respectiv verificarea unor aspecte de fond ale acuzaţiei, aspecte ce nu pot fi puse în discuţie, întrucât ar duce la schimbarea încadrării juridice.

Curtea Constituţională a reţinut că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunţa asupra aspectelor legate de temeinicia acuzaţiei, acesta fiind atributul exclusiv al instanţei competente să judece fondul cauzei. Nu în ultimul rând, Curtea a constatat că obiectivul acestei proceduri este de a stabili dacă urmărirea penală şi rechizitoriul sunt apte să declanşeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecăţii, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta şi pe care părţile şi ceilalţi participanţi îşi vor putea întemeia susţinerile ori pe care trebuie să le combată.

Aşadar, legiuitorul a limitat la o fază distinctă de parcurs a procesului penal posibilitatea invocării excepţiilor referitoare la competenţa instanţei, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, fază în care nu se stabileşte vinovăţia sau nevinovăţia inculpatului.

Prin prisma atribuţiilor procesuale încredinţate judecătorului de cameră preliminară, în contextul separării funcţiilor judiciare, Curtea a tras concluzia că acestuia îi revine funcţia de verificare a legalităţii trimiterii ori netrimiterii în judecată şi că, în concepţia legiuitorului, această nouă instituţie procesuală nu aparţine nici urmăririi penale, nici judecăţii, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal.

Curtea nu poate decât să respingă această excepţie de neconstituţionalitate, soluţie pe care o regăsim în Decizia nr. 253/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 570/2017.