Funcţionarul bancar este funcţionar public!


Statul funcţionarul bancar a creat de-a lungul timpului un dezechilibru în practica judiciară iar în acest context Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie i s-a solicitat să pronunţe o hotărâre prealabilă.

Problema supusă în atenţia Curţii este “Dacă, în sensul legii penale, funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este sau nu funcţionar public, în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal.”

Puncte de vedere

Curtea de Apel care a sesizat ICCJ susţine că dispoziţiile art. 175 alin. (2) din Codul penal asimilează funcţionarului public şi persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Aşadar, pentru ca o persoană să facă parte din această categorie este necesară întrunirea, în mod cumulativ, a două cerinţe obligatorii: să exercite un serviciu de interes public şi să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice.

Aceasta a considerat că funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, exercită un serviciu de interes public în cadrul unei instituţii de interes public autorizate şi aflate sub controlul ori sub supravegherea unei autorităţi publice (Banca Naţională a României), astfel că, în sensul legii penale, acesta are calitatea de funcţionar public în accepţiunea art. 175 alin. (2) din Codul penal.

Părţile au considerat că personalul din băncile private nu face parte din sfera noţiunii de funcţionar public în sensul legii penale, pentru că o asemenea interpretare a semnificaţiei serviciului de interes public ar extinde arbitrar răspunderea penală la toate acele “persoane fizice care desfăşoară activităţi de comerţ în cadrul unor operatori economici privaţi, ceea ce ar fi de neconceput şi contrar voinţei legiuitorului”.

ICCJ a admis sesizarea

ICCJ prin Decizia nr. 18/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 545/2017 a admis sesizarea formulată.

Cu privire la cele două condiţii menţionate mai sus, Curtea a reţinut că sunt îndeplinite ambele. Astfel, persoana este învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public sub controlul ori supravegherea unei autorităţi publice, BNR este o autoritate publică. Iar persoana respectivă exercită un serviciu de interes pulic.

Prin urmare, se stabileşte că funcţionarul bancar, angajat al unei societăţi bancare cu capital integral privat, autorizată şi aflată sub supravegherea Băncii Naţionale a României, este funcţionar public, în accepţiunea dispoziţiilor art. 175 alin. (2) din Codul penal.