Avem un nou tip de contract, contractul de activitate sportivă. Ce trebuie să conţină acesta?


Contractul de activitate sportivă reprezintă una din modificările aduse Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Ca să înţelegem şi mai bine acest tip de contract de acum înainte structurile sportive de drept public, organizate ca servicii în cadrul administrației publice locale şi care nu puteau încheia raporturi juridice specifice activității sportive cu sportivii de performanță existând riscul blocării activității sportive de performanță prin înghețarea anului competițional 2017-2018, vor putea face demersul birocratic de a semna.

Rolul contractului de activitate sportivă este că astfel, sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, în care va fi stipulată valoarea drepturilor bănești aferente activității sportive prestate de către sportivul de performanță sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalitățile și termenele de plată.

Noutatea legislativă o reprezintă Ordinul nr. 631/2017 privind aprobarea modelului – cadru al contractului de activitate sportivă, publicată în Monitorul Oficial nr. 486/2017.

Ce trebuie să cuprindă în mod obligatoriu acest tip de contract?

Drepturile părţilor

Participantul la activitatea sportivă va avea următoarele drepturi cuprinse în cadrul contractului:
a) dreptul la remunerare pentru activitatea depusă;
b) dreptul la repaus periodic (zilnic, săptămânal, anual);
c) dreptul la securitate şi sănătate în activitatea sportivă;
d) dreptul la control medical periodic.

Obligaţiile părţilor

Participantul la activitatea sportivă va avea următoarele obligaţii cuprinse în cadrul contractului:
a) obligaţia de a respecta regulile de disciplină stabilite de către structura sportivă prin regulamentul intern;
b) obligaţia de a respecta măsurile de securitate şi sănătate stabilite de structura sportivă;
c) obligaţia de a respecta regulamentele structurii sportive şi cele prevăzute de federaţia sportivă naţională pe ramura;
d) obligaţia de a participa la evenimentele sportive ale structurii sportive cu care a încheiat prezentul contract;
e) obligaţia de a se supune examinărilor şi tratamentelor medicale periodice;
f) obligaţia de a respecta toate regulile antidopaj relevante în domeniu.

În ceea ce priveşte structura sportivă aceasta are următoarele obligaţii:
a) obligaţia de a elibera, la cerere, toate documentele care atestă calitatea de participant la activitatea sportivă a solicitantului;
b) obligaţia de a asigura confidenţialitatea datelor cu caracter personal ale participantului la activitatea sportivă;
c) obligaţia de a respecta toate regulile antidopaj relevante ale organismelor în domeniu;
d) obligaţia de a respecta regulamentele şi statutele federaţiilor sportive şi legislaţia în vigoare.

Actul normativ creează cadrul legal necesar administrației publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public locale; programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat locale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă; programelor sportive organizate de asociații locale, dar afiliate la federațiile sportive naționale; programelor desfășurate de federații și Comitetul Olimpic, precum și pentru premierea, în condițiile legii, a performanțelor deosebite obținute la competițiile sportive interne și internaționale oficiale.