Infracţiunea de delapidare constă în însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.

Menţionăm că articolul 295 C. penal reglementează această infracţiune.

În ceea ce priveşte subiectul acestei infracţiuni de-a lungul timpului, au fost formulate mai multe opinii iar în acest sens vom analiza un caz practic.

Astfel, potrivit ştirilor juridice, prin Decizia ICCJ nr. 138/2017 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că din analiza conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, autor al infracţiunii poate fi numai un funcţionar public care gestionează sau administrează bunurile unei persoane juridice; prin urmare, subiectul activ este calificat prin dubla calitate de funcţionar public şi de gestionar sau administrator al unor bunuri aparţinând unei persoane juridice.

Conform art. 175 alin. (1) şi (2) C. penal, funcţionar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraţie, exercită atribuţii şi responsabilităţi, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătoreşti, exercită o funcţie de demnitate publică sau o funcţie publică de orice natură, exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuţii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia sau exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autorităţile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

Cum instanţa de apel a reţinut că inculpatul A. a săvârşit fapta în calitatea sa de contabil-şef al Sucursalei B. Craiova a societăţii B., persoană juridică cu capital integral sau majoritar de stat, acesta are calitatea de funcţionar public cerută de textul de incriminare pe care, de altfel, nici nu a contestat-o.

Ştirile juridice ne arată că în subsidiar se observă că inculpatul A. avea şi atribuţii de gestionar, chiar dacă acest aspect nu este menţionat expres în actele care îi reglementează activitatea, din moment ce din funcţia de contabil-şef pe care o deţinea era abilitat să folosească mijloacele băneşti ale societăţii pentru a efectua plăţi, semnătura sa fiind înregistrată la unitatea bancară, ţinea evidenţa fondurilor băneşti ale Sucursalei B. Craiova şi aproba efectuarea plăţilor, conform facturilor, elemente care caracterizează gestiunea de fapt. De altfel, în lipsa atribuţiilor de administrare şi gestiune, inculpatul nici nu ar fi putut angaja societatea în raporturile fictive ce îi sunt imputate şi nici nu ar fi putut plăti bunurile achiziţionate, pentru folosul său sau al altcuiva, aşa cum s-a stabilit de către instanţa de apel.

Prin urmare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că inculpatul şi-a însuşit fondurile băneşti ale societăţii la care era angajat atât din calitatea de funcţionar public, cât şi din aceea de gestionar şi administrator de fapt, îndeplinind condiţiile cerute de lege subiectului activ al infracţiunii de delapidare.