Munca suplimentară este definită de legislaţie ca munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă.
Însă ce drepturi au angajaţii şi ce obligaţii au angajatorii în cazul în care se prestează muncă suplimentară? Când este considerată activitatea prestată muncă suplimentară? Pentru a răspunde la aceste întrebări vom prezenta un caz practic.
Caz practic
Prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunal s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul F.D. împotriva pârâtei S.C. F. S.R.L. iar aceasta din urmă a fost obligată să-i plătescă reclamantului suma de 1400 lei reprezentând drepturi băneşti însă s-a respins capătul de cerere care prevedea plata orelor suplimentare şi acordarea daunelor morale.
Instanţa de judecată a înlăturat cererile reclamantului privind obligarea pârâtei la plata contravalorii orelor suplimentare şi a daunelor morale, cu motivarea că aceste pretenţii nu au suport probator.
Împotriva acestei decizii a fost formulat recurs reclamantul.
Instanţa de recurs reţine că potrivit art. 120 C. muncii la solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară. Iar munca suplimentară nu poate fi efectuată fără acordul salariatului, cu excepţia cazului de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor unui accident.
Din aceste texte de lege reiese că munca suplimentară poate fi desfăşurată doar în anumite condiţii, respectiv este necesar să existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plăti remuneraţia, precum şi acordul salariatului în acest sens.
De asemenea legiuitorul a prevăzut, în principal, compensarea muncii suplimentare prin ore libere plătite şi numai cu titlu de excepţie, în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în luna următoare, munca suplimentară va fi compensată prin acordarea unui spor salarial.
Raportând aceste texte de lege la speţă, se constată că în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond că aceste cerinţe legale nu au fost dovedite în cauză. În lipsa unor înscrisuri care să se coroboreze cu aceste probe testimoniale în mod justificat prima instanţă a reţinut că aceste probe nu sunt în măsură să confirme susţinerile reclamantului privind prestarea orelor suplimentare solicitate. De asemenea, nu s-a dovedit formularea unor cereri de către salariat pentru acordarea timpului liber corespunzător.
Iar în ceea ce priveşte criticile recurentului vizând neacordarea daunelor morale urmează a fi, de asemenea, înlăturate ca nefondate. Curtea a reţinut că daunele morale pot fi acordate salariaţilor numai în cazul în care legea, contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă cuprinde clauze exprese în acest sens.
De reţinut!
Munca suplimentară poate fi desfăşurată doar în anumite condiţii, respectiv este necesar să existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plăti remuneraţia, precum şi acordul salariatului în acest sens.