Pentru a aduce o mică reparație pentru suferințele îndurate de unii români în perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, legiuitorul a decis să le acorde anumite indemnizații. Astfel, cei deportați în ghetouri sau lagăre de concentrare sau cei privați de libertate în aceste locuri primesc 250 lei pentru fiecare an de deportare sau detenție. Cei care au fost refugiați, au făcut parte din detașamente de muncă forțată sau au fost evacuați din locuința deținută primesc 200 lei pentru fiecare an de strămutare, de muncă forțată sau de evacuare. Cei care au supraviețuit trenului morții primesc lunar 200 lei.

Cererea pentru această indemnizație se depune la casa de pensii care se pronunță printr-o hotărâre motivată,  în 30 de zile de la depunerea cererii. Împotriva hotărârii, cel interesat poate face contestație la secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în 30 de zile de la data comunicării hotărârii. Hotărârea tribunalului este definitivă, iar contestațiile sunt scutite de taxa de timbru. Acest text de lege a fost modificat prin legea 76/2012 pentru punerea în aplicare a Codului de procedură civilă din 2010.

Anterior apariției legii 76/2012, textul stabilea că împotriva hotărârii cel interesat poate face contestație la curtea de apel în 30 de zile de data comunicării hotărârii, iar hotărârea curții de apel este definitivă. Contestația era scutită de taxa de timbru.

Problema care a generat o practică neunitară și a necesitat sesizarea ÎCCJ pentru clarificări a fost aceea de a se stabili dacă hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor sunt sau nu supuse recursului conform legii contenciosului administrativ.

Ce prevede legea în această materie?

Pentru a clarifica problema este necesar să se stabilească cum a definit legiuitorul o hotărâre judecătorească definitivă, deoarece Codul de procedură civilă de la 1865 și cel din 2010 au reglementări diferite.

Vechea reglementare stabilea că sunt hotărâri definitive cele date în primă instanță fără drept de apel, cele date în apel, cele date în primă instanță și neatacate cu apel sau atacate cu apel dacă judecata acestuia s-a perimat sau cererea de apel a fost respinsă sau anulată și orice alte hotărâri care nu mai pot fi atacate cu apel.

Codul de procedură civilă din 2010 include în categoria hotărârilor definitive pe cele nesupuse apelului și recursului, cele date în primă instanță fără drept de apel și neatacate cu recurs, cele date în primă instanță fără drept de recurs și cele neatacate cu recurs, cele date în apel fără drept de recurs și cele neatacate cu recurs, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul cauzei, cele date în recurs, cele care nu mai pot fi atacate cu recurs.

Ce a decis ÎCCJ?

ÎCCJ a pronunțat Decizia 6/2017 care a fost publicată în Monitorul Oficial 381 din 22 mai 2017. Singura modificare adusă de legea 76/2012 se referă la instanțele competente să soluționeze contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de comisiile din cadrul caselor județene de pensii, astfel curțile de apel au fost înlocuite cu tribunalele. Anterior acestei modificări nu au fost probleme cu privire la interpretarea OG 105/1999 în sensul că aceste contestații erau soluționate de curțile de apel prin hotărâri judecătorești supuse recursului la ÎCCJ.

În actuala reglementare s-a păstrat faptul că hotărârile judecătorești sunt definitive și a rămas trimiterea la prevederile legii contenciosului administrativ, astfel încât judecata va fi guvernată de prevederile acestei legi. ÎCCJ observă că legea contenciosului administrativ nu definește noțiunea de hotărâre judecătorească definitivă, astfel încât instanțele o interpretează prin raportare la Codul de procedură civilă.

Divergența a apărut din faptul că unele instanțe au interpretat această noțiune prin raportare la Codul de procedură civilă din 1865, altele la cel din 2010. Legea 76/2012 a stabilit că ori de câte ori legi speciale sau complementare Codului de procedură civilă fac trimitere la codul din 1865 sau la prevederi abrogate, modificate sau completate prin legea 76/2012, trimiterea se consideră a fi făcută la prevederile corespunzătoare care le înlocuiesc.

Modificarea adusă OG 105/1999  a fost adusă de legea 76/2012, astfel încât noțiunea de hotărâre judecătorească definitivă va fi interpretată prin prisma Codului de procedură civilă din 2010. Conform acestuia sunt hotărâri definitive cele care nu sunt supuse apelului și recursului.

În concluzie, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că hotărârile judecătorești pronunțate în cauzele având ca obiect refuzul acordării drepturilor nu supuse recursului, hotărârea pronunțată în prima instanță are caracter definitiv.