Legislaţia prevede că angajatorul poate dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă despre săvârşirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei.
Iar potrivit art. 252 alin. 2 C. muncii în decizie trebuie să se prevată obligatoriu, sub sancţiunea nulităţii absolute, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea.
Potrivit ştirilor juridice în practică s-a pus întrebarea cum trebuie să argumenteze angajatorul, iar în acest sens vom analiza un caz practic.
Caz practic
Tribunalul G a admis excepţia nulităţii absolute a deciziei de sancţionare emisă de intimata S. SA.
Petenta a fost angajată la S. SA în calitate de consilier juridic conform fişei postului şi menţiunilor din carnetul de muncă al acesteia.
Prin decizia emisă de intimata S. SA, petenta a fost sancţionată cu diminuarea salariului de bază pe o durată de 3 luni cu 10% începând cu luna mai 2011.
Instanţa de judecată a apreciat ca susţinerile petentei sunt întemeiate întrucât decizia de sancţionare aplicată acesteia este lovită de nulitate absolută. Astfel, potrivit dispoziţţilor art. 268 alin.2 Codul muncii ” sub sancţiunea nulităţii absolute în decizie se cuprind, în mod obligatoriu “, menţiunile prevăzute la punctele a – f din acest text.
Norma juridică este imperativă şi omisiunea oricăreia din elementele obligatorii enumerate în alin.2 atrage nulitatea absoluta a deciziei de sancţionare.
Privind menţiunea de la lit. c , în decizie trebuie cuprinse “motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art.267 alin.3 C. muncii nu a fost efectuată cercetarea.
Instanţa a considerat că menţiunarea doar la modul general şi nu în concret, echivalează cu lipsa acesteia. Deci, nu poate fi suplinită de existenţa acestor menţiuni doar la modul general, ceea ce duce negreşit la nulitatea absolută a deciziei de sancţionare.
Prin urmare, decizia contestată nu cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 268 alin.2 lit. c din Codul muncii, sub sancţiunea nulităţii absolute, intimata necombatând decât la modul general motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de către petentă.
Împotriva deciziei de mai sus s-a formulat recurs iar instanţa de recurs a susţinut că textul nu obliga unitatea la o argumentare excesivă şi în amănunt pe fiecare susţinere formulată de către salariat în apărarea sa, fiind suficientă arătarea motivelor care, în opinia unităţii, conduc la o alta situaţie decât cea invocată de către salariat ca apărare.
De reţinut!
Motivele pentru care au fost respinse apărările salariatului nu obligă angajatorul la o argumentare excesivă şi în amănunt pe fiecare susţinere formulată de către salariat în apărarea sa, fiind suficientă arătarea motivelor care, în opinia angajatorului, conduc la o altă situaţie decât cea invocată de către salariat ca apărare.