Legislaţia penală prevede posibilitatea de a face plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată.
Astfel, art. 340 alin. 1) C. procedură penală prevede că persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
S-a susţinut că această prevedere nu este în concordanţă cu prevederile constituţionale iar din acest motiv a fost formulată o excepţie de neconstituţionalitate.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate s-a susţinut că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale în măsura în care sintagma “la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă” ar fi interpretată ca fiind o normă cu caracter imperativ, care împiedică aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedură civilă, potrivit cărora “Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.”
Pe scurt, potrivit ştirilor juridice, se contestă dispoziţia conform căreia persoana interesată poate face plângere doar la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă.
Curtea Constituţională constată că, de fapt, autorul excepţiei este nemulţumit de inexistenţa unei instituţii similare celei din Codul de procedură civilă referitoare la competenţa facultativă a instanţei.
Însă împrejurarea că, în cauzele penale, nu există o instituţie similară celor civile referitoare la competenţa facultativă nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil şi înfăptuirea actului de justiţie, deoarece eventualele bănuieli legitime ce ar putea plana asupra imparţialităţii instanţei învestite cu soluţionarea plângerii împotriva soluţiei de clasare, atunci când această instanţă este aceea la care petentul îşi desfăşoară activitatea, pot fi înlăturate prin mecanisme alternative de garantare a imparţialităţii puse la dispoziţie de Codul de procedură penală, respectiv abţinere, recuzare sau strămutare.
Curtea reaminteşte că examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
Prin urmare criticile nu pot fi acceptate iar excepţia a fost respinsă prin Decizia nr. 55/2017 publicată în Monitorul Oficial nr. 353/2017.