Unul dintre cazurile în care angajatorul poate dispune concedierea pentru motive care nu ţin de persoana salariatului este în cazul în care, prin decizie a organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică sau psihică a salariatului, fapt ce nu permite acestuia să îşi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat.
Potrivit legislaţiei, cazul menţionat mai sus este reglementat în art. 61 lit. c) C. muncii.
Însă cine trebuie să efectueze expertiza medicală?
Într-un caz practic s-a stabilit că potrivit prevederilor art. 61 lit. c) din Codul Muncii, angajatorul poate dispune concedierea în cazul în care, prin decizia organelor competente de expertiză medicală, se constată inaptitudinea fizică şi/sau psihică a salariatului, ce nu îi permite acestuia să-şi îndeplinească atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat. Fişa de aptitudine întocmită de medicul de medicina muncii nu poate înlocui expertiza cerută de lege, întrucât medicul de medicina muncii nu are astfel de atribuţii, conform Statutului profesional specific al medicului de medicină a muncii.
Potrivit ştirilor juridice, recomandările formulate de medicul de medicina muncii, în cuprinsul fişei de aptitudine, în sensul schimbării locului de muncă, al evitării suprasolicitărilor psihice şi al prestării unei munci de birou, nu sunt de natură a modifica avizul medical: “apt” acordat şi nu pot justifica constatarea de către angajator a inaptitudinii fizice a unui salariat, în condiţiile în care aprecierea capacităţii de muncă a acestuia nu s-a facut în mod generic, absolut, ci “in concreto”, respectiv prin raportare la locul de muncă ocupat.
Situaţia de fapt
La emiterea deciziei de concediere, intimata a avut în vedere fişa de aptitudine în care se menţionează avizul medical de „apt condiţionat”. Acest aviz nu răspunde exigenţelor impuse de textul de lege menţionat mai sus, fiind necesară, pentru a se putea dispune concedierea în temeiul dispoziţiile art. 61 lit. c) din Codul muncii, emiterea unei decizii a organelor competente de expertiză medicală, considerent pentru care tribunalul a anulat decizia de concediere contestată.
Aşadar, inaptitudinea trebuie stabilită de organele competente de expertiză medicală, prin decizie. Art. 61 lit. c) din Codul Muncii face referire expresă la organul competent de expertiză medicală, iar medicul de medicina muncii nu are astfel de atribuţii, conform Statutului profesional specific al medicului de medicină a muncii.
Pe de altă parte, din cuprinsul fişei de aptitudini, semnată de medicul de medicina muncii, în care se consemnează atât profesia/funcţia, cât şi locul de muncă al contestatoarei, rezultă că salariata este aptă de muncă. Recomandările formulate de medic, în sensul schimbării locului de muncă, evitării suprasolicitărilor psihice, prestării unei munci de birou, nu sunt de natură a modifica avizul medical: „apt” şi nu justifică constatarea angajatorului cu privire la inaptitudinea fizică a salariatei, în condiţiile în care aprecierea capacităţii de muncă a salariatei nu s-a făcut în mod generic, absolut, ci în „concreto”, prin raportare la locul de muncă ocupat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 61 lit. c) din Codul Muncii, inaptitudinea fizică şi psihică a salariatului de a îndeplini atribuţiile corespunzătoare locului de muncă ocupat nu poate fi apreciată de angajator, care să decidă că postul ocupat este de natură sa îi afecteze grav sănătatea, atâta timp cât o astfel de concluzie nu rezultă dintr-o decizie a organelor competente de expertiză medicală şi nici din înscrisul în care sunt consemnate constatările si observaţiile medicului de medicina muncii care a efectuat controlul medical periodic.
Ca urmare a celor prevăzute mai sus Curtea a constatat nelegalitatea deciziei de concediere.
De reţinut!
Inaptitudinea fizică sau/şi psihică a angajatului trebuie stabilită de organele competente de expertiză medicală, prin decizie.