Contractul de prestări servicii este contractul prin care o parte, numită prestator, se obligă să presteze servicii unei alte părţi, numite beneficiar, în schimbul unui preţ.

Ştirile juridice prevăd că, chiar dacă în contract nu au fost prevăzute clauze minimale care să reglementeze modul în care se vor rezolva eventualele deficienţe de calitate ale produselor realizate, este de neacceptat ca partea prestatoare, care a încălcat obligaţiile sale privind executarea unui serviciu de calitate, să nu fie obligată să suporte consecinţele executării necorespunzătoare a obligaţiilor sale legal asumate, în sensul de a plăti daune-interese co-contractantului, ştiut fiind faptul că executarea este defectuoasă sau necorespunzătoare şi atunci când prestaţia a fost realizată fără respectarea condiţiilor stabilite în standardele uzuale.

Într-un caz practic s-a stabilit că executarea indirectă a obligaţiilor asumate dă dreptul creditorului să obţină de la debitor echivalentul prejudiciului pe care l-a suferit atât ca urmare a neexecutării ori executării cu întârziere, cât şi ca urmare a executării lor necorepunzătoare. Prejudiciul suferit de creditor trebuie să cuprindă nu numai pierderea efectivă (damnum emergens), ci şi câştigul nerealizat (lucrum cesans).

Între cele două părţi litigante a fost încheiat contractul de prestări-servicii prin care intimata, în calitate de prestator, s-a obligat să efectueze, în favoarea apelantei, în calitate de beneficiar, activităţi de confecţionare de încălţăminte, constând în operaţiuni de injectat talpa, finisat şi ambalat încălţăminte pentru 14.348 perechi la art. 291/2 şi 261, utilizând materialele puse la dispoziţie de către beneficiar, producţia zilnică fiind de cca. 1.000 de perechi, ulterior fiind semnate mai multe acte adiţionale, prin care s-au modificat doar obligaţiile prestatorului, referitoare la efectuarea producţiei pentru alte articole, menţionându-se cantitatea şi preţul manoperei pentru acestea, restul clauzelor rămânând neschimbate.

Produsul finit a fost predat cu mai multe defecţiuni.

Potrivit ştirilor juridice, în ceea ce priveşte stabilirea despăgubirilor ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor, având în vedere că părţile contractante nu au prevăzut o clauză penală, evaluarea convenţională ulterioară producerii prejudiciului neputând avea loc ca urmare a retragerii reprezentantului intimatei de la negocieri, iar evaluarea legală neavând aplicabilitate în speţă (din punctul de vedere al beneficiarului), singura modalitate ce poate fi luată în discuţie este cea judiciară (art. 1084-1086 din Codul civil).

Astfel, prejudiciul suferit de creditor datorită neexecutării, executării cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei trebuie să cuprindă atât pierderea efectivă (damnum emergens), cât şi câştigul nerealizat (lucrum cesans), contrar celor reţinute de tribunal. Mai mult, debitorul nu răspunde, de regulă, decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său. Aceasta, deoarece în materie contractuală este de presupus că părţile şi-au asumat obligaţii numai în măsura consecinţelor pe care le puteau prevedea la momentul când au încheiat actul juridic. Nu în ultimul rând, în toate cazurile, este reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea, executarea cu întârziere sau defectuoasă a contractului.

În concluzie, debitorul nu răspunde decât de daunele-interese care au fost prevăzute sau au putut fi prevăzute la facerea contractului, când neîndeplinirea obligaţiei nu provine din dolul său, în toate cazurile fiind reparabil numai prejudiciul direct, care se găseşte în legătură cauzală cu faptul care a generat neexecutarea, executarea cu întârziere sau defectuoasă a contractului.