De multe ori angajaţii fac ore suplimentare însă trebuie să ştim şi ce drepturi avem în astfel de situaţii.
Codul muncii defineşte munca suplimentară ca fiind munca prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal.
Secţiunea a II-a din Codul muncii regelementează munca suplimentară, iar art. 122 prevede că munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.
Însă care sunt condiţiile pentru a desfăşura munca suplimentară? Pentru a înţelege mai bine acest fenomen vom analiza practica judiciară.
Potrivit ştirilor juridice, prin sentinţa civilă pronunţată de Tribunal s-a admis, în parte, acţiunea civilă formulată de reclamantul F.D. împotriva pârâtei S.C. F. S.R.L.
Tribunalul a reţinut cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente că nu se face dovada certă de către pârâtă a plăţii drepturilor băneşti datorate reclamantului, astfel reţinute mai sus, sens în care urmează a fi admis acest capăt cerere, cu reţinerea inclusiv a condiţiilor de încetare a raportului juridic de muncă al reclamantului, conform deciziei de concediere nr. 14/2009, aceasta sub aspectul datei concedierii, evidenţiată în dispozitivul actului de dispoziţie emis de către pârâtă.
Astfel, se reţine că în ce priveşte pretenţiile reclamantului privind munca efectuată în zilele libere în perioada martie 2008 – iulie 2009, având în vedere perioada pentru care s-a solicitat plata, probatoriul testimonial administrat în cauză nu a fost în măsură să confirme susţinerile reclamantului, martorii cunoscând multe aspecte de la reclamant iar relatările acestora referindu-se la perioada generică fiind oricum greu de crezut faptul că martorii au fost prezenţi zilnic o perioadă de peste un an la locul de muncă al reclamantului pentru a confirma efectuarea orelor suplimentare de către acesta.
Potrivit ştirilor juridice, împotriva acestei decizii s-a declarat recurs.
S-a reţinut că potrivit art. 121 alin.1 Codul Muncii la solicitarea angajatorului salariaţii pot efectua muncă suplimentară cu respectarea prevederilor art.114 şi 115, după caz.
Din aceste text de lege reiese că munca suplimentară poate fi desfăşurată doar în anumite condiţii, respectiv este necesar să existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plăti remuneraţia, precum şi acordul salariatului în acest sens.
În lipsa unor înscrisuri care să se coroboreze cu probele testimoniale în mod justificat prima instanţă a reţinut că aceste probe nu sunt în măsură să confirme susţinerile reclamantului privind prestarea orelor suplimentare solicitate. De asemenea, nu s-a dovedit formularea unor cereri de către salariat pentru acordarea timpului liber corespunzător.
În concluzie, munca suplimentară poate fi desfăşurată doar în anumite condiţii, respectiv este necesar să existe solicitarea angajatorului pentru efectuarea acestei munci suplimentare, deoarece angajatorul este cel care va plăti remuneraţia, precum şi acordul salariatului în acest sens.