Orice angajat trebuie să cunoască că nicio măsură de sancţionare, cu excepţia avertismentului, nu poate fi dispusă mai înainte de efectuarea unei cercetări disciplinare prealabile.
Această dispoziţie o găsim reglementată în art. 251 C. muncii iar în vederea desfăşurării cercetării disciplinare prealabile, salariatul va fi convocat în scris de persoana împuternicită de către angajator să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.
Iar încălcarea acestor prevederi este sancţionată cu nulitatea absolută.
Caz practic
Prin sentinţa civilă pronunţată de T. S.M. s-a admis acţiunea civilă exercitată de reclamantul H.G., în contradictoriu cu pârâta SC „U” SRL. şi s-a dispus anularea Deciziei de concediere emisă de pârâtă şi reintegrarea reclamantului în funcţia avută anterior concedierii cu plata salariilor.
Pentru a pronunţa în acest mod, instanţa de fond a avut în vedere următoarele aspecte:
Tribunalul a apreciat că atât timp cât convocarea nu a fost efectiv adusă la cunoştinţa reclamantului, figurând ca mutat de la adresă, pârâta avea obligaţia de a o recomunica şi la adresa mandatarei, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare şi legalitatea cercetării disciplinare.
Totodată, nulitatea convocării atrage nulitatea actelor subsecvente, inclusiv a deciziei de concediere, cu consecinţele legale referitoare la drepturile salariale şi la reintegrarea solicitată.
Împotriva acestei sentinţe a fost declarat recurs.
Aceasta a reţinut că având în vedere faptul că însăşi recurenta a mai comunicat reclamantului o serie de acte şi la o altă adresă, se impunea ca şi convocarea pentru efectuarea cercetării disciplinare să fie recomunicată şi la această adresă, pentru a se asigura respectarea dreptului la apărare a reclamantului.
S-a reţinut că în lipsa unor dispoziţii exprese privitoare la comunicarea convocării, sunt aplicabile dispoziţiile procedurale generale care prevăd că înmânarea actelor de procedură se face la domiciliul sau reşedinţa celui citat, sau în orice alt loc de care are cunoştinţă cel care face comunicarea, în aşa fel încât persoana vizată să ia efectiv la cunoştinţă despre actul respectiv. În altă ordine de idei, Curtea a apreciat că în mod corect a reţinut instanţa de fond nerespectarea de către pârâta-recurentă a dispoziţiilor art. 252 alin. 1 Codul Muncii, privind termenul de prescripţie a aplicării sancţiunii disciplinare.
De reţinut!
Nici o măsură nu poate fi luată, mai înainte de efectuarea cercetării disciplinare, sens în care salariatul trebuie convocat în scris, de persoana împuternicită de către angajator, să realizeze cercetarea, precizându-se obiectul, data, ora şi locul întrevederii.