Funcţionarii publici au un statut diferit iar acestora în relaţiile de muncă le sunt aplicabile dispoziţii speciale diferite faţă de cele de drept comun. Însă ne întrebăm ce se întâmplă atunci când o anumită situaţie nu este reglementată prin dispoziţii speciale?

Potrivit ştirilor juridice, practica instanţelor este diferită în cazul menţionat mai sus.

Care este practica judiciară?

Într-o primă orientare s-a considerat că litigiile privind drepturile salariale sau în răspundere patrimonială a primarilor/viceprimarilor şi foştilor primari sau viceprimari constituie conflicte de muncă, urmând a fi aplicabile regulile de competenţă şi cele de procedură speciale, precum şi normele de drept material din Codul muncii.

S-a reţinut că primarul are un raport juridic de muncă atipic cu instituţia publică în serviciul căreia se află, calificat uneori ca fiind de natură contractuală, ce a luat naştere odată cu validarea mandatului, iar dispoziţiile legale aplicabile sunt cele ale art. 278 alin. (2) din Codul muncii.

În a doua orientare jurisprudenţială s-a stabilit că aceste litigii sunt de natură civilă, urmând a fi soluţionate potrivit procedurii de drept comun şi cu stabilirea competenţei materiale de soluţionare a acţiunilor în pretenţii, după valoare.

În a treia orientare jurisprudenţială s-a considerat că aceste litigii sunt de contencios administrativ, supuse regulilor procedurale speciale din această materie.

Ce a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie?

În Decizia nr. 16/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 110/2017, ÎCCJ a prevăzut că mandatul civil nu poate fi reţinut, pe de o parte dat fiind obiectul său, iar, pe de altă parte, cum s-a şi subliniat în doctrină, deşi în cadrul raporturilor civile mandatarul este obligat să acţioneze în limitele însărcinărilor primite de la mandant, subordonarea caracteristică pentru raportul juridic de muncă implică încadrarea în colectivul de muncă al unui angajator determinant, într-o structură organizatorică şi într-o anumită ierarhie funcţională.

În acest cadru organizatoric prestabilit are loc prestarea muncii, spre deosebire de contractele civile în baza cărora cel ce se obligă să desfăşoare activitatea în folosul altuia îşi organizează singur munca, fără a se încadra într-un colectiv şi fără a se subordona celui cu care a contractat; subordonarea mai implică obligaţia de a se respecta disciplina muncii, această obligaţie având ca o componentă esenţială respectarea programului de lucru, desfăşurarea muncii cu caracter de continuitate, în cadrul unui număr minim de ore pe zi, într-o perioadă determinată – elemente ale raportului juridic de muncă tipic ce se regăsesc în raporturile în discuţie, însă cu o specificitate caracteristică a subordonării, aşa cum s-a mai arătat.

Legile speciale nu reglementează expres regimul raporturilor juridice în discuţie, însă intervin parţial în derularea acestora, inclusiv prin stabilirea jurisdicţiei aplicabile în situaţii strict determinate – ceea ce înseamnă că prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ – teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice.

Prin urmare, prevederile Codului muncii se aplică raporturilor juridice dintre primar/viceprimar şi unitatea administrativ – teritorială, dacă legi speciale nu conţin dispoziţii specifice, inclusiv după încetarea mandatelor.