Contractul de închiriere a unei locuinţe este unul dintre cele mai întâlnite contracte în practică. În cele ce urmează ne întrebăm ce se întâmplă în cazul în care contractul este încheiat cu un proprietar aparent?
În practica judiciară s-a reţinut că, contractul de închiriere a cărui anulare se cere, încheiat cu un proprietar aparent, trebuie să fie menţinut şi să-şi producă în continuare efectele, de vreme ce locatarul a fost de bună-credinţă la momentul semnării contractului, pentru locatar instanţele de judecată fiind datoare să recunoască contractului de închiriere, încheiat între fostul proprietar, chiar aparent, şi chiriaş, aceleaşi efecte ca şi unui contract ce ar fi fost perfectat cu proprietarul real şi să respecte locaţiunea intervenită, ceea ce face imposibilă şi evacuarea pentru lipsă de titlu.
Potrivit ştirilor juridice, buna-credinţă a locatarului care a închiriat pe o durată de cel mult 5 ani de la locatorul cumpărător imobilul trebuie ocrotită şi, ca urmare, justifică menţinerea unei situaţii create de un act juridic care a fost desfiinţat din motive care nu îi sunt imputabile părţii ce a fost de bună-credinţă.
Situaţia de fapt
Prin sentinţa civilă s-a respins cererea de anulare a contractului de închiriere formulată de reclamanta S.C.P. M S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. P S.R.L. şi V.D.A.
În motivare s-a arătat că cererea practicianului nu este întemeiată având în vedere că locaţiunea a fost încheiată pe durată determinată, până în anul 2014. În raporturile juridice intervenite între părţi, pârâta S.C. P S.R.L. este terţ de bună-credinţă, iar contractul nu este un act fraudulos, încheiat în dauna creditorilor.
Împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs.
Prin decizia civilă nr. 1477 din 19 septembrie 2012 Curtea de Apel a respins recursul lichidator judiciar al debitoarei S.C. T S.R.L., declarat împotriva sentinţei civile nr. 121/JS din 1 martie 2012 pronunţată de Tribunal în contradictoriu cu pârâtele intimate S.C. P S.R.L. şi V.D.A.
În concluzie, contractul de închiriere a cărui nulitate se cere de către lichidatorul judiciar a fi constatată, contract încheiat cu un proprietar aparent, trebuie să fie menţinut şi să-şi producă în continuare efectele, de vreme ce reclamantul recurent nu a dovedit că pârâta intimată S.C. P S.R.L. ar fi fost de rea-credinţă la momentul semnării contractului (ştiut fiind faptul că buna-credinţă se prezumă, cel care invocă reaua-credinţă trebuind să o dovedească), pentru locatar instanţele de judecată fiind datoare să recunoască contractului de închiriere, încheiat între fostul proprietar, chiar aparent, şi chiriaş, aceleaşi efecte ca şi unui contract ce ar fi fost perfectat cu proprietarul real şi să respecte locaţiunea intervenită, ceea ce face imposibilă şi evacuarea pentru lipsă de titlu.