Orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate.

Actul normativ care reglementează situaţia de mai sus este reprezentată de Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Art. 13 alin (1) din actul normativ de mai sus prevede că instanţa, în cazul în care constată existenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale.

Potrivit ştirilor juridice acest articol a făcut obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate se susţine că norma cuprinsă în art. 13 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 nu este o normă de drept procedural, ci de drept substanţial. Consecinţa este aceea că nu este o normă de aplicaţie imediată, ci o normă care trebuie să se supună principiului constituţional al neretroactivităţii legii. Legiuitorul nu şi-a propus să ofere o reglementare nouă unor aspecte referitoare la procedură sau la efectele hotărârii judecătoreşti şi nici la buna administrare a justiţiei. Scopul urmărit de legiuitor a fost acela de a influenţa raporturile juridice de drept substanţial dintre profesionist şi consumator, prin obligarea profesionistului la modificarea contractelor.

Mai mult expresia “în curs de executare” conţinută în norma supusă controlului nu poate conduce la concluzia că norma ar fi de imediată aplicare. Expresia “în curs de executare” nu înseamnă că fapta profesionistului ar avea un caracter continuu, ci se explică prin faptul că unele obligaţii decurgând din anumite contracte se execută prin prestaţii cu caracter succesiv. Cu alte cuvinte, nu există nicio diferenţă, sub aspectul săvârşirii faptei, între un contract de credit, de exemplu, în care se stipulează că rambursarea se face integral, la un anumit termen, contract ce ar conţine o clauză abuzivă, şi un contract de credit în care se stipulează că rambursarea se face eşalonat, pe parcursul mai multor ani. Fapta de stipulare a unei clauze pretins abuzive a fost săvârşită şi epuizată la momentul inserării clauzei respective în contract, fără ca prestaţiile succesive ale împrumutatului în contract să influenţeze momentul epuizării faptei profesionistului.

Curtea Constituţională reţine că fiecare dintre aceste contracte prezintă particularităţi cu privire la, inter alia, caracterul negociat al acestora, crearea unui dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor sau cerinţele de bună – credinţă. Pe de altă parte, nu este mai puţin adevărat că variaţiile de la un contract la altul nu sunt atât de semnificative încât să transforme operaţiunea legiuitorului de a face abstracţie de acestea, atunci când instituie categorii generale precum consumator, profesionist sau contract de adeziune, într-o operaţiune ilegitimă. Mai mult decât atât, însăşi activitatea profesioniştilor s-ar desfăşura în condiţii mai puţin eficiente dacă aceştia nu ar recurge, în practica lor economică, la asemenea generalizări, făcând abstracţie de o parte dintre circumstanţele specifice fiecăruia dintre contractele pe care le încheie cu consumatorii.

Din acest motiv apare ca fiind exagerată susţinerea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate potrivit căreia acordarea oricărui credit se face în considerarea persoanei împrumutatului, după o analiză individuală, ţinând cont de toate circumstanţele personalizate, inclusiv afectaţiunea conferită de către împrumutat creditului acordat.

În concluzie dreptul fundamental la apărare al profesioniştilor este garantat de dispoziţiile legale menţionate. Îndatorirea acestora de a face dovada faptului că au negociat direct cu consumatorii contractul de adeziune sau contractul preformulat nu poate fi considerată ca una exorbitantă, de natură să aducă atingere dreptului la apărare.

Prin urmare s-a respins excepţia de neconstituţionalitate, soluţie regăsită în Decizia nr. 602/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 71/2017.