Legislaţia civilă prevede amenzi judiciare şi sancţiuni în cazul în care se constată că au fost săvârşite fapte în legătură cu procesul civil. De exemplu în cazul în care s-a introdus cu rea – credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice sau dacă au formulate cu rea – credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare.

Potrivit legislaţiei, art. 190 C. procedură civilă,  abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea – credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite. Împotriva acesteia se poate face doar cerere de reexaminare iar aceasta se soluţionează prin încheiere care este definitivă.

Această soluţie este reglementată în art. 191 alin. 4) C. procedură civilă, iar faptul că încheierea nu mai poate fi atacată, fiind definitivă, a fost obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că “aplicarea amenzii se face de către instanţă, în sarcina executorului judecătoresc care nu este parte în dosar, deci se realizează fără citare şi fără a exista posibilitatea executorului judecătoresc de a-şi exprima poziţia”, împrejurare ce aduce atingere principiului contradictorialităţii. De asemenea, arată că încheierea dată cu ocazia reexaminării este definitivă, reexaminarea fiind deci prima şi singura cale de atac împotriva încheierii de stabilire a amenzii, ceea ce contravine Legii fundamentale. Autorul excepţiei susţine, totodată că, întrucât amenda aplicată de către instanţă este un act de natură contravenţională, având în vedere efectele acesteia, devin aplicabile prin analogie reglementările privind amenzile contravenţionale. Se suţine că sunt încălcate prevederile art. 6 (dreptul la un proces echitabil) şi art. 13 (dreptul la un recurs efectiv) CEDO.

Curtea Constituţională a reţinut că soluţia legislativă criticată nu contravine prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acestea se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, or, cererea de reexaminare nu presupune o judecare pe fond a litigiului.

Curtea a apreciat că nu poate fi reţinută nici încălcarea art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât în cadrul cererii de reexaminare sunt analizate legalitatea şi temeinicia sancţiunii amenzii, precum şi elementele necunoscute la momentul aplicării acesteia. Totodată, Curtea a constatat că reglementarea criticată prevede doar aplicarea unor amenzi în cazul exercitării cu rea – credinţă a unor drepturi procesuale, iar faptul că împotriva încheierii de stabilire a amenzii sau despăgubirii se poate face numai cerere de reexaminare, aceasta soluţionându-se de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea, nu poate constitui o încălcare a vreunei norme constituţionale sau convenţionale invocate, întrucât instanţa nu soluţionează fondul litigiului. Prin această măsură, legiuitorul nu a înţeles să limiteze accesul la justiţie sau dreptul la apărare, ci să asigure valorificarea în condiţii egale a acestor drepturi constituţionale. De altfel, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru juridic, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, de natură a preveni eventualele abuzuri şi tergiversarea soluţionării cauzelor deduse judecăţii.

Prin urmare, a respins, excepţia prin Decizia nr. 631/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 50/2017.