Angajatorul dispune de prerogativă disciplinară având dreptul de a aplica sancţiuni disciplinare salariaţilor săi ori de câte ori constată că aceştia au săvârşit o abatere disciplinară.

Însă trebuie să fim atenţi la elementele obligatorii pe care trebuie să le conţină decizia de aplicare a sancţiunii disciplinare. Art. 252 alin. 2) C. muncii prevede că sub sancţiunea nulităţii în decizia de sancţionare trebuie să se cuprindă următoarele elemente: descrierea faptei care constituie abatere disciplinară; precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil care au fost încălcate de salariat; motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care nu a fost efectuată cercetarea; temeiul de drept în baza căruia sancţiunea disciplinară se aplică; termenul în care sancţiunea poate fi contestată; instanţa competentă la care sancţiunea poate fi contestată.

Dar dacă din decizia de sancţionare lipseşte unul din elementele de mai sus, care sunt efectele?

Potrivit ştirilor juridice şi practicii instanţelor, intr-un caz practic contestatorul a arătat că a fost sancţionat disciplinar cu reducerea a 10% din salariu pentru o perioadă de 2 luni, reţinându-se că a plecat în concediu de odihnă înainte de aprobarea concediului, că nu s-a prezentat la serviciu la rechemarea din concediu şi că a înregistrat 14 absenţe nemotivate.  Acesta susţine că decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută, întrucât contrar prevederilor art. 252 alin. 2 lit.c din Codul muncii, decizia nu cuprinde precizări cu privire la apărările pe care şi le-a formulat şi nici motivele pentru care au fost înlăturate aceste apărări. Astfel, în faţa comisiei de cercetare disciplinară a precizat că a avut o cerere de concediu de odihnă aprobată de manager (cel puţin verbal) şi că nu a primit o cerere de rechemare.

Instanţa a reţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 252 din Codul muncii, respectiv că decizia de sancţionare nu cuprinde motivele pentru care apărările sale au fost înlăturate, instanţa le consideră întemeiate. În cuprinsul deciziei de sancţionare nu se regăsesc menţiuni referitoare la motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile.

Din modul de redactare a dispoziţiilor legislative, art.252 alin. 2) Codul Muncii rezultă că menţiunile cuprinse sunt obligatorii, iar lipsa lor din decizia de sancţionare duce automat la nulitatea absolută a deciziei. Modul de redactare a cuprinsului deciziei de sancţionare este imperativă, astfel că această decizie nu poate face trimitere la acte exterioare în care sunt înlăturate apărările salariatului. Legiuitorul a prevăzut sub sancţiunea nulităţii absolute ca decizia de sancţionare să cuprindă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condiţiile prevăzute de art.251 alin.3), nu a fost efectuată cercetarea disciplinară.

Trebuie să reţinem că nulitatea prevăzută de art. 268 alin. 2 din Codul muncii are caracterul unei nulităţi exprese, fiind prevăzută anume de lege. În cazul nulităţii exprese, legea instituie o prezumţie juris tantum de vătămare astfel încât beneficiarul prezumţiei nu trebuie să dovedească faptul vătămării, ci doar neobservarea formelor legale. Caracterul normei legale este imperativ, iar încălcarea atrage indubitabil sancţiunea nulităţii absolute. Sub acest aspect, decizia de sancţionare este lovită de nulitate absolută.