Calea extraordinară de atac, şi anume revizuirea, poate fi cerută în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege. Art. 509 C. procedură civilă ne expune care sunt cazurile în care se poate formula cererea de revizuire, unul din cazuri fiind atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

În ceea ce priveşte termenul de exercitare a revizuirii, acesta este de o lună, însă ne întrebăm de când începe să curgă acest termen. Art. 511 C. procedură civilă prevede că în cazul de revizuire prezentat mai sus, termneul de o lună curge de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri. Însă aceste dispoziţii au fost criticate pe motiv de neconstituţionalitate.

Ce s-a susţinut în motivarea excepţiei?

Se susţine că preverile de mai sus sunt neconstituţionale deoarece îngrădesc exercitarea drepturilor fundamentale, respectiv dreptul la un proces echitabil al justiţiabilului care este pus în situaţia de a promova o cale extraordinară de atac, revizuirea, împotriva unei decizii pronunţate în apel ori în recurs, dar care nu este încă redactată, nu cuprinde motivele pentru care instanţa a soluţionat cererea în sensul celor cuprinse în dispozitivul aceleiaşi hotărâri.

Potrivit ştirilor juridice, se consideră că se creează o situaţie vădit dificilă pentru persoanele care doresc să exercite această cale extraordinară de atac cu privire la hotărârile judecătoreşti, fiind nevoite să redacteze cererile de revizuire fără a cunoaşte motivele pronunţării deciziei atacate. Faptul că hotărârile instanţelor judecătoreşti, care sunt definitive, se redactează după o perioadă lungă de timp nu poate justifica tratamentul discriminatoriu pentru fapte ce nu sunt imputabile justiţiabilului.

În concluzie, impunerea unui termen de formulare a cererii de revizuire mai scurt decât termenul de redactare obiectivă a hotărârii instanţei de judecată constituie o încălcare a drepturilor constituţionale.

Care este decizia Curţii Constituţionale?

Curtea reaminteşte jurisprudenţa în care a stabilit în mod constant că accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite iar violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite.

Mai mult Legea fundamentală nu consacră numărul gradelor de jurisdicţie ale unui proces. Pe de o parte, potrivit art. 126 alin. (2), coroborat cu art. 129 din Constituţie, stabilirea căilor de atac este de competenţa exclusivă a legiuitorului iar pe de altă parte accesul liber la justiţie nu presupune în toate cazurile accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competenţa şi căile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite.

Soluţia instanţei este logică iar în cele din urmă a respins, ca neintemeiată, excepţia prin Decizia nr. 524/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 922/2016.