După cum am văzut într-un articol tratat anterior, contractul individual de muncă are un caracter special dat fiind specificul activităţii pe care o desfăşoară persoana în cauză.

Vom trata un caz particular pentru a vedea care este opinia instanţei cu privire la acest gen de contract.

Prin acţiunea înregistrată la Tribunal reclamantul Sindicatul P în numele şi pentru membra de sindicat a chemat în judecată pe pârâţii D.G.A.S.P.C. şi Consiliul Judeţean S., solicitând: obligarea pârâţilor la plata orelor lucrate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care conform reglementărilor în vigoare nu se lucrează, respectiv sporul de 100 % prevăzut de Legea nr. 330/2009 şi a indemnizaţiei privind concediul legal de odihnă aferent perioadei 2008 – 2011 proporţional cu numărul de zile de concediu neefectuat în natură pentru perioada 2008 – 2011 şi pentru viitor, actualizată cu rata inflaţiei la data efectuării plăţii.

Potrivit ştirilor juridice, în motivarea acţiunii reclamantul susţine că asistenţii maternali profesionişti reprezentaţi de sindicat au avut în perioada 2008-2011 calitatea de salariaţi ai DGASPC S., desfăşurându-şi activitatea în baza unui contract individual de muncă încheiat pe durată determinată, beneficiind de drepturile personalului prevăzute în legislaţia muncii.
Constituţia României, ca de altfel întreaga legislaţie naţională şi internaţională reglementează faptul că toţi salariaţii au dreptul la concediul de odihnă plătit, obligaţia de a lua măsurile necesare pentru ca salariaţii să beneficieze efectiv, în fiecare an calendaristic de concediile de odihnă la care au dreptul revine conducerii unităţii şi în plus orice tranzacţie prin care se renunţă la acest drept este interzisă.

Pârâtul, Consiliul Judeţean S. a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acţiunii, invocând: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că nu are raporturi de muncă cu reclamanţii şi nici atribuţii de plată a drepturilor salariale ale asistenţilor maternali; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pe perioada 01.01.2008- 22.11.2008; iar pe fond netemeinicia şi nelegalitatea pretenţiilor faţă de caracterul special al contractului de muncă al asistentului maternal profesionist reieşit din HG. nr. 679/2011.

Se arată că în mod justificat au fost înlăturate dispoziţiile Legii nr. 330/2009, respectiv Legii nr. 248/2010 invocate de reclamant ca nefiind incidente acestui raport de muncă, aceste dispoziţiile legale referindu-se la personalul din unităţile din sănătate, din unităţile de asistenţă medico-socială şi din unităţile de asistenţă socială/servicii sociale, deci personalului angajat în astfel de unităţii şi a căror muncă se prestează la sediul angajatorului şi nu la propriul domiciliu, neputând fi extinse la situaţia asistentului maternal profesionist care este atestat şi angajat cu contract de muncă să desfăşoare muncă la propriul domiciliu, iar unitatea angajatoare nu este o unitate de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială ci o instituţie publică de interes judeţean.

În concluzie, din interpretarea legislaţiei reiese caracterul special al raportului de muncă încheiat de asistentul maternal profesionist, caracterizat prin durata acestuia (pe perioada de valabilitate a atestatului), locul muncii (la domiciliul angajatului), drepturile şi obligaţiile salariatului, prevăzute de art.8-10 din  HG. nr. 679/2003, dar şi de art.20 din O.UG. nr. 26/1997, condiţii de muncă şi program de lucru potrivit Legii. nr. 263/2010 şi HG. nr. 679/2003, subordonarea cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
Aceste reglementări speciale au fost corect reţinute de către instanţa de fond ca fiind derogatorii de la dispoziţiile Codului Muncii invocate de reclamant în susţinerea pretenţiilor sale şi ca atare aplicabile cu prioritate potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant.