După întrevederea cu miniștrii Justiției și Muncii, Mircea Aron, președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că își dorește o salarizare separată și unitară.
“Am concluzionat, din discuții, că sistemul își dorește o salarizare separată și unitară. Din acest punct de vedere s-a concluzionat că Guvernul va trebui să își asume problema inechităților salariale și să vină cu o soluție”, a spus Mircea Aron.
De asemenea, a menţionat că este nevoie de legi bine formate şi durabile, închegate într-un sistem previzibil și unitar de salarizare.