Conform prevederilor legislative orice persoană interesată poate face apel împotriva unei hotărţri dacă legea nu prevede în mod expres altfel.

În ceea ce priveşte termenul de apel legidlsţia, art. 468 C. procedură civilă, prevede că termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Însă ne întrebăm în cazul în care într-o lege specială se prevede un alt termen de apel, care dispoziţii sunt aplicabile, cele din legea generală, respectiv Codul de procedură civilă sau din legea specială?

Vom prezenta un caz practic pentru a răspunde la întrebarea de mai sus.

Prin Sentinţa civilă nr. xxx, Tribunalul a admis excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară, invocată de către reclamant şi, în consecinţă:
– a dispus anularea ca nelegal a Ordinului nr. 247/23.02.2015, de sancţionare disciplinară a reclamantului A.L., emis pe seama acestuia de către pârâta Curtea de Conturi a României;
– a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei  cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. 1 din Codul de conduită etică şi profesională a personalului Curţii de Conturi, Preşedintele acesteia dispune aplicarea sancţiunii disciplinare printr-un ordin emis în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoştinţă de săvârşirea abaterii disciplinare prin raportul comisiei de disciplină, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii faptei, în acelaşi sens fiind şi prevederile art. 252 alin. 1 din Codul muncii, însă, astfel cum rezultă din actele dosarului, Preşedintele Curţii de Conturi a fost înştiinţat de săvârşirea de către reclamant a abaterii disciplinare imputate la data de 28.11.2014, motiv pentru care emiterea ordinului de sancţionare la data de 23.02.2015 s-a făcut cu depăşirea termenului de 30 de zile anterior amintit.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, solicitând anularea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe sau altei instanţe egale în grad din aceeaşi circumscripţie, conform prevederilor art. 480 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Examinând cu prioritate excepţia invocată în cauză, în acord cu prevederile art. 248 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea a constatat că aceasta este întemeiată, urmând a fi admisă pentru considerentele relevate în continuare:
Potrivit dispoziţiilor art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă, termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, or, pentru litigiile ce au ca obiect soluţionarea conflictelor individuale de muncă există dispoziţii speciale sub acest aspect şi derogatorii de la norma legală anterior evocată, respectiv prevederile art. 215 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, potrivit cărora termenul de apel este de 10 zile de la comunicarea hotărârii primei instanţe, astfel că nu poate fi primită apărarea invocată de către apelanta-pârâtă din perspectiva incidenţei termenului prevăzut de art. 468 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, potrivit ştirilor juridice, constatând că este aplicabil în cauză termenul de 10 zile instituit prin art. 215 din Legea nr. 62/2011, Curtea a reţinut că, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la fila 191 din dosarul de fond, hotărârea primei instanţe i-a fost comunicată pârâtei la data de 16 noiembrie 2015, iar apelul a fost declarat la data de 2 decembrie 2015, cu depăşirea termenului legal menţionat, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 185 alin. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, atunci când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, actul de procedură făcut peste termen fiind lovit de nulitate.
Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins ca tardiv apelul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României, aceasta neformulând cerere de repunere în termen, prin invocarea prevederilor art. 186 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Astfel trebuie să avem în vedere că specialul derogă de la general iar ori de câte ori avem prevederi derogatorii prevăzute în legi speciale incidente în cauză, acestea din urmă au întâietate.