În timpul procesului penal inculpatul beneficiază de mai multe drepturi printre care şi aducerea la cunoştinţă a învinuirii, lămuriri şi cereri. Legislaţia prevede că la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, preşedintele dispune ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus trimiterea în judecată ori, după caz, a celui prin care s-a dispus începerea judecăţii sau să facă o prezentare succintă a acestuia. De asemenea, art. 374 alin. 7-8) C. de procedură penală prevăd că probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi sau de către persoana vătămată nu se readministrează în cursul cercetării judecătoreşti. Acestea sunt puse în dezbaterea contradictorie a părţilor, a persoanei vătămate şi a procurorului şi sunt avute în vedere de instanţă la deliberare. Însă ele pot fi administrate din oficiu de către instanţă, dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei.

S-a invocat neconstituţionalitatea dispoziţiilor de mai sus deoarece se creează un impediment în contestarea legalităţii anumitor probe care fundamentează trimiterea în judecată a unei persoane în condiţiile în care suspiciunea asupra legalităţii acestora ar reieşi ulterior, din administrarea probelor în faza de judecată. Arată că în cursul urmăririi penale nu a avut posibilitatea concretă de a lua cunoştinţă de conţinutul suporţilor optici şi nici posibilitatea de a contesta legalitatea obţinerii probei constând în interceptările şi înregistrările efectuate în cursul urmăririi penale. Prin urmare, deşi în timpul judecăţii pe fond, sar constata nelegalitatea probelor administrate în cursul urmăririi penale, părţile nu mai au posibilitatea de a invoca nulitatea lor şi nici instanţa nu are la dispoziţie vreun mijloc procedural pentru a le înlătura. O astfel de situaţie permite posibilitatea soluţionării unei cauze penale în baza unor probe administrate în mod neloial, fapt care contravine flagrant principiului legalităţii procesului penal.

Curtea Constituţională a constatat că aceste dispoziţii dispun cu privire la nereadministrarea probelor necontestate şi nicidecum cu privire la imposibilitatea contestării lor. Aşa fiind, nimic nu opreşte partea căreia probele avute în vedere îi sunt defavorabile să le conteste din perspectiva temeiniciei – în faza de judecată imediat după citirea rechizitoriului, dar anterior audierii inculpatului -, cerând astfel readministrarea/refacerea lor de către instanţa de judecată în condiţii de publicitate, nemijlocire şi contradictorialitate. Terminologia utilizată de legiuitor are în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale care nu au fost contestate. A respins excepţia, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 565/2016 publicată în Monitorul Oficial  nr. 693/2016.

Trebuie să observăm că legiuitorul nu a exclus posibilitatea readministrării probelor administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de către părţi, întrucât, tocmai potrivit art. 374 alin. (8) din Codul de procedură penală, acestea pot fi administrate din oficiu de către instanţă dacă apreciază că este necesar pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Faptul că această posibilitate este atributul exclusiv al instanţei de judecată nu este de natură a afecta în vreun fel dreptul la apărare ori dreptul la un proces echitabil, pentru că, potrivit art. 349 alin. (1) din Codul de procedură penală, “Instanţa de judecată soluţionează cauza dedusă judecăţii cu garantarea respectării drepturilor subiecţilor procesuali şi asigurarea administrării probelor pentru lămurirea completă a împrejurărilor cauzei în scopul aflării adevărului, cu respectarea deplină a legii.”