Potrivit unui proiect de act normativ, reținerile din salariile persoanelor fizice, în baza executărilor silite, ar putea fi făcute direct de către angajatori.
“Veniturile persoanelor fizice, obținute din contracte privind raporturi de muncă, pot fi executate silit prin reținere la sursă în mod direct de către plătitorii acestor drepturi sau prin birourile executorilor, numai în baza unor titluri executorii sau titluri executorii notariale, în condițiile legii“, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Prevederile fac parte dintr-o propunere legislativă privind unele măsuri de efectuare a reținerilor din veniturile obținute de persoanele fizice din contracte privind raporturi de muncă, în baza unor titluri executorii.
Propunerea este pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților și este propusă pentru adoptare, ceea ce înseamnă că proiectul ar putea primi curând votul decisiv.