O nouă procedură de aprobare a actelor de punere în valoare pentru masa lemnoasă!


padure„Copacului drept nu-i e dat să aibă o viață foarte lungă în pădure”, spune proverbul. Dincolo de sensul metaforic al acestei cugetări, un arbore are șanse mici să ajungă secular dacă aparține uneia dintre speciile furnizoare de masă lemnoasă apreciată și – ca un alt factor potrivnic longevității sale – mai are și trunchiul drept. E numai bun de transformat în cherestea!

Odată ajuns în tărâmul codrilor, turistul sau iubitorul de natură fermecat de frumusețea locurilor nu mai vede copacii, din cauza pădurii. În schimb, negustorul de masă lemnoasă vede doar copacii… buni de valorificat. După tăiere, la vederea cioturilor, ne cam întristăm, deși lemnul, sub diferite forme, se găsește din belșug în fiecare casă.

Mai devreme sau mai târziu, copacii – drepți sau nu, ajung, majoritatea lor, să fie retezați, valorificați într-un fel sau altul. Fie și numai ca lemn de foc! Important este ca exploatarea să fie rațională, nu excesivă sau abuzivă iar pădurea să nu fie desființată, să nu aibă trista soartă a codrilor Vlăsiei. Așadar, autoritățile trebuie să vegheze!

Ordinul 1507/2016 (al ministrului mediului) referitor la aprobarea procedurii de aprobare, modificare, anulare, casare a actelor de punere în valoare pentru masa lemnoasă provenită din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara fondului forestier național a fost publicat în „Monitorul Oficial” 657/2016.

 

Despre procedura de aprobare

Potrivit ultimelor știri juridice, în sarcina personalului silvic intră activitățile de realizare, verificare, aprobare a lucrărilor de punere în valoare a masei lemnoase pe picior privind marcarea arborilor, inventarierea, stabilirea elementelor dendrometrice, dar și calculele cu caracter primar pe care se bazează elaborarea actelor de punere în valoare.

Șeful fiecărui ocol silvic deține competența de aprobare a actelor punere în valoare, pentru actele de punere în valoare de produse principale ce promovează regenerarea naturală, actele de punere în valoare de produse secundare, actele de punere în valoare de produse accidentale (arboretele vătămate de factori biotici/abiotici) și actele de punere în valoare de produse provenite din tăierile de igienă.

Acestora li se adaugă și actele de punere în valoare de produse ce au rezultat din arborii sau arboretele de rășinoase afectați sau afectate de către factorii destabilizatori biotici/abiotici, instalați ori instalate în exteriorul arealului lor natural de creștere sau actele de punere în valoare pentru vegetația forestieră a unor terenuri situate-n afara fondului forestier național.

Actele de punere în valoare de produse accidentale – constituite în arborete vătămate de factori biotici/abiotici (inclusiv cele suprapuse peste marcări inițiale) vor fi aprobate în scris de către șeful de ocol silvic. Se autorizează pentru exploatare în cel mult 15 zile de la momentul la care actul de punere în valoare a fost aprobat.

Vom analiza, de-ndată, procedura de aprobare a acestor acte de punere în valoare. Procedura presupune transmiterea unei notificări, de la ocolul silvic la structura din teritoriu a autorității publice centrale răspunzătoare de silvicultură. Notificarea va fi acompaniată de actul de punere în valoare. Acesta are să fie supus verificării inginerului ce coordonează activitatea de fond forestier în ocolul silvic și avizat de către șeful ocolului.

Notificarea va fi acompaniată de o copie din amenajamentul silvic ori de pe procesul-verbal al ședinței de preavizare a soluțiilor tehnice, de un înscris cu rol de confirmare a existenței contractului de administrare ori de servicii silvice pentru suprafața în care a fost constituit actul de punere în valoare și imagini foto relevante, legate de respectivul fenomen.

Se va dispune verificarea prin sondaj a cel puțin 20% dintre actele de punere în valoare pe fiecare ocol silvic. Verificarea actului de punere în valoare privește cel puțin identificarea amplasamentului și natura produselor, prin comparație cu informațiile din act.

Cel care a verificat actul de punere în valoare va emite o notă de constatare prin care se propune avizarea actului. Dacă actul de punere în valoare nu-i alcătuit corespuzător și arborii ce constituie obiectul actului nu satisfac cerința de încadrare în categoria de „produse accidentale”, va fi avansată propunerea de respingere a avizării. În continuare, vor fi aplicate sancțiunile cuvenite. Va fi dispusă casarea actelor.

Avizul favorabil va fi emis de către conducătorul structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale răspunzătoare de silvicultură în cel mult 15 zile lucrătoare de la înregistrare, în temeiul notei de constatare prin care a fost propusă avizarea actului de punere în valoare, ce se transmite ocolului silvic, în scopul autorizării spre exploatare a actului de punere în valoare.

 

Procedura casării

Casarea unui act de punere în valoare reprezintă acțiunea de anulare a unui act aprobat, dacă se renunță la efectuarea operațiunilor de tăiere pentru care a fost realizată marcarea. Casarea actelor de punere în valoare poate fi efectuată doar în situațiile justificate de amânare de la tăiere. Dispunerea casării actelor de punere în valoare e o competență ce-i revine șefului de ocol.

Într-un termen de 30 de zile de la data rezoluției de casare a actului de punere în valoare va fi efectuată, pe teren, verificarea suprafeței arboretului parcurs cu marcare, fiind executată demarcarea arborilor cu mărci rămase vizibile. La dosarul actului de punere în valoare ce este supus casării va fi adăugat procesul-verbal de verificare și demarcare, după avizarea și aprobarea sa.

Informații suplimentare sunt disponibile în „Monitorul Oficial”. Să nu uităm nicicând că informația e putere, când este obținută la momentul potrivit!