„Bani albi, pentru zile negre”… Banii dobândiți în urma unor fapte antisociale poartă pecetea modului în care-au fost obținuți și, pentru a-i mai albi, infractorii trebuie să-și pună mintea la contribuție. E greu să fie pierdută urma banilor în ziua de azi, fiindcă, mai mult ca niciodată, toată lumea-i pe urmele lor!

Banii și alte active obținute prin activitatea infracțională sunt trecuți, de obicei, prin mai multe operațiuni, al căror unic scop este de a masca modul în care a avut loc procurarea lor. Dar „mașinile de spălat bani” ori, mai bine zis, sistemele sau circuitele de albire a banilor negri nu-s infailibile. Nu-s ușor de camuflat.

Nici n-ar avea cum, deoarece diverșii curioși, dintre care unii sunt „de meserie”, deci deținători de legitimație, își fac apariția oriunde sare în ochi o prosperitate ciudată, bruscă, aparent inexplicabilă. Cert este că oriunde a existat o mașină de spălat bani iar componentele sale au fost date în vileag, urmează zile negre pentru cei implicați în activitate.

 

Spălarea banilor și ale sale variante infracționale

Din Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării terorismului (Legea 656/2002, art. 29, alin. 1) rezultă că reprezintă spălare a banilor, și se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 10 ani, faptele ce urmează:

– schimbarea sau transferul de bunuri, știind că provin din comiterea de infracțiuni, în vederea ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de-a ajuta persoana ce a comis fapta din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată, executarea pedepsei.

– ascunderea sau disimularea realei naturi a provenienței, a situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, știind că bunurile provin din comiterea de infracțiuni.

– dobândirea, deținerea sau folosirea de bunuri, știind că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Nu demult, ÎCCJ a fost sesizată de către Curtea de Apel Alba Iulia după ce, anterior, mai multe persoane au fost condamnate pentru infracțiunea de spălare a banilor. La Curtea de Apel au fost înregistrate apelurile formulate de către inculpați și parchet împotriva unei sentințe penale pronunțată la Tribunalul Hunedoara.

Acolo, trei dintre inculpați au fost condamnați la câte 3 ani de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepselor pe durata unui termen de încercare de 5 ani, în vreme ce al patrulea a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de trei ani și jumătate.

Infracțiunile s-au consumat prin fapte precum dobândirea, deținerea, restaurarea, intermedierea, transferarea (comercializarea), efectuate în vederea plasării pe piața vieneză a antichităților a unor monede antice – denari romani, didrahme dacice, monede tip Lysimach. Bunurile în cauză proveneau din comiterea de infracțiuni, fiind extrase, mai bine zis sustrase, din siturile arheologice de la Sarmizegetusa.

În „Monitorul Oficial” nr. 654/2016 a fost publicată Decizia nr. 16 din 08.06.2016 a Î.C.C.J. (Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în materie penală). Sesizarea Înaltei Curți a fost efectuată de către Curtea de Apel din Alba Iulia (Secția penală), în Dosarul nr. 1624/1/2016 și în baza art. 475, Codul de procedură penală.

 

Care erau chestiunile neclare?

Întâia chestiune. În Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor (656/2002) sunt prevăzute (art. 29 alin. 1) o serie de acțiuni – schimbarea sau transferul, ascunderea sau disimularea, dobândirea, deținerea sau folosirea. Problema ce trebuia clarificată era dacă aceste acțiuni constituie modalități normative distincte de comitere a infracțiunii de spălare a banilor ori dacă nu cumva ele constituie variante alternative ale elementului material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor.

A doua chestiune: dacă subiectul activ, în cazul spălării banilor, poate coincide cu subiectul activ al infracțiunii din care provin bunurile sau dacă diferă de acesta. În fine, a treia chestiune: dacă spălarea banilor este o infracțiune autonomă sau dacă nu cumva ea constituie o infracțiune subsecventă celei din care provin bunurile.

Elementul material al infracțiunii de spălare de bani constă într-o acțiune care poate fi înfăptuită în „șapte moduri alternative” – transfer, schimbare, ascundere, disimulare, deținere, dobândire, utilizare. Conduce la săvârșirea infracțiunii realizarea oricăreia dintre modalitățile elementului material. După ce infracțiunea a fost comisă, realizarea unei alte modalități a elementului material pornind de la aceeași rezoluție infracțională rămâne fără consecințe juridice.

Îndatorirea de-a hotărî, în fiecare caz în parte, dacă spălarea de bani e îndeajuns de bine individualizată față de infracțiunea din care provin bunurile și dacă se impune a fi reținut concursul de infracțiuni sau o unică infracțiune incumbă organelor judiciare.

Oare infracțiunea de spălare a banilor e autonomă? Sau e subsecventă infracțiunii din care provin bunurile? Aici, se remarcă specificul autonom al faptei penale. Existența faptei nu-i legată de pronunțarea unei soluții de condamnare pentru infracțiunea din care provin bunurile.

 

 Ce s-a decis la ÎCCJ?

Așa cum se poate afla prin consultarea celor mai noi știri juridice, Înalta Curte de Casație și Justitie a admis sesizarea formulată de către Curtea de Apel Alba Iulia. ÎCCJ a stabilit că acțiunile (schimbare sau transfer; ascundere sau disimulare; dobândire, deținere, utilizare) enumerate de către Legea pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor (art. 29, alin. 1, literele a, b, c) constituie modalități alternative ale elementului material al infracțiunii unice de spălare a banilor. O primă chestiune clarificată!

Care-au fost soluțiile pentru celelalte două neclarități? ÎCCJ a considerat că subiectul activ al infracțiunii de spălare a banilor poate să fie și subiect activ al faptei penale din care provin bunurile. Cât privește ultima chestiune, s-a decis că spălarea banilor constituie o infracțiune autonomă, ce nu trebuie condiționată de existența unei soluții de condamnare pentru infracțiunea prin care bunurile au fost obținute.

De-acum lucrurile sunt mai limpezi, pentru justiție. La fel de clar este că amprenta infracțională poate rămâne vizibilă chiar și atunci când banii au trecut printr-o sofisticată… mașină de spălat. Ori prin mai multe „sisteme de albire”. Nu s-a născocit înălbitorul perfect!