În legislaţie se prevede că în cazul în care actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. Iar când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. Măsura dispusă de organul de cercetare penală se supune, în termen de 3 zile, confirmării procurorului care supraveghează urmărirea penală, organul de cercetare penală fiind obligat să prezinte acestuia şi dosarul cauzei. 

Aceste dispoziţii au făcut de asemenea obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate, soluţionată prin Decizia nr. 260/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 599/2016.

Cum s-a motivat excepţia?

Se arată că legiuitorul a creat două etape distincte ale începerii şi desfăşurării urmăririi penale, prima in rem, iar cea de-a doua in personam, scopul declarat fiind crearea, încă din primul moment al cercetărilor într-o cauză penală, a cadrului procesual al administrării probelor, cu respectarea garanţiilor procesuale. Cu toate acestea, etapa urmăririi penale in rem se circumscrie de fapt unei etape a actelor premergătoare mascate. Autorii excepţiei susţin că momentul începerii urmăririi penale in personam este un moment subiectiv, lăsat la aprecierea procurorului, acesta având o marjă de apreciere nelimitată. Astfel, se ajunge la situaţia în care, deşi persoana care a comis fapta este cunoscută din chiar momentul sesizării, procurorul să aibă posibilitatea să administreze toate sau majoritatea probelor în cursul urmăririi penale in rem, fără respectarea drepturilor procesuale ale celui în cauză şi fără posibilitatea acestuia de aşi exercita dreptul la apărare. Ştirile juridice arată că în etapa urmăririi penale in rem nu există nicio posibilitate a apărării de a asista la administrarea probelor, ca atare garanţia procesuală conferită de art. 92 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală este inexistentă în această etapă. Având în vedere aceste aspecte, autorii excepţiei apreciază că sunt încălcate prevederile constituţionale.

Ce a decis Curtea Constituţională?

Curtea apreciază că faza procesuală a urmăririi penale in rem este o fază destinată strângerii de probe în baza cărora se pot contura indicii rezonabile care pot sta la baza unei învinuiri aduse unei persoane. Curtea reţine că învinuirea adusă unei persoane concretizată în ordonanţa procurorului prin care se dispune efectuarea în continuare a urmăririi penale, in personam, are caracterul unei acuzaţii în materie penală, în sensul dat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului acestei noţiuni. Prin consecinţele pe care formularea unei învinuiri in personam le are în planul drepturilor persoanei, aceasta nu poate fi consecinţa unei simple înregistrări a unei sesizări împotriva unei persoane, aceasta trebuind fundamentată de o serie de elemente – indicii rezonabile – administrate prin mijloacele de probă prevăzute de lege. Mai mult se apreciază că apreciază că reglementarea etapei urmăririi penale in rem garantează caracterul echitabil al desfăşurării urmăririi penale, astfel încât orice acte de cercetare să se desfăşoare într-un cadru procesual şi nicio persoană să nu fie pusă sub acuzaţie în lipsa unor date sau probe din care să rezulte indicii rezonabile că a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală.

În concluzie dispoziţiile invocate sunt constituţionale, excepţia de mai sus fiind respinsă, ca neîntemeiată. Nu se poate reţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, având în vedere că, în prezent, nu au fost relevate o practică şi o interpretare a acestor reglementări care să contravină Legii fundamentale.