O noutate legislativă, şi anume o hotărâre pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a fost publicată în Monitorul Oficial. Este vorba despre Hotărârea data în Cauza Paşcoi împotriva României publicată în Monitorul Oficial nr. 561/2016.

Care este situaţia de fapt?

La originea cauzei se află mai multe cereri îndreptate împotriva României şi introduse la Curte în temeiul art. 34 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Reclamanţii s-au plâns de neexecutarea sau executarea cu întârziere a unor decizii interne, în baza cărora reclamanţii erau îndreptăţiţi la plata anumitor sume de bani şi/sau la luarea de către autorităţile statului a anumitor măsuri în favoarea lor. 

S-a considerat că s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi protecţia proprităţii

Executarea unei hotărâri pronunţate de orice instanţă trebuie considerată ca o parte integrantă din “proces”, mai mult, Curtea a observat că deciziile vizate de prezentele cereri obligau autorităţile competente să execute diferite obligaţii în natură ori să plătească reclamanţilor anumite sume de bani. Prin urmare, Curtea consideră că deciziile în litigiu constituie “bunuri” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Din aceste motive s-a considerat că, în prezenta cauză, autorităţile nu au depus toate eforturile necesare pentru a executa în totalitate şi în timp util deciziile pronunţate în favoarea reclamanţilor.

Ce a hotărât Curtea?

Aceasta a hotărât că statul pârât trebuie să plătească reclamanţilor, în termen de 3 luni, sumele indicate de aceasta, care trebuie convertite în moneda naţională a statului pârât la rata de schimb aplicabilă la data plăţii, iar de la expirarea termenului menţionat şi până la efectuarea plăţii, această sumă trebuie majorată cu o dobândă simplă, la o rată egală cu rata dobânzii facilităţii de împrumut marginal practicată de Banca Centrală Europeană, aplicabilă pe parcursul acestei perioade şi majorată cu trei puncte procentuale.

Care sunt efectele juridice ale oricărei hotărâri pronunţate de CEDO?

Asemenea oricărui act jurisdicţional, hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt înzestrate cu autoritate de lucru judecat. Hotărârea rămasă definitivă nu mai este susceptibilă de contestaţii sau modificări. Trebuie să precizăm că hotărârea Curţii nu este imediat definitivă. Această hotărâre nu devine imediat definitivă şi, pe cale de consecinţă, nici obligatorie decât în următoarele condiţii: fie părţile îşi fac cunoscută, imediat după expirarea termenului de trei luni prevăzut pentru depunerea cererii de retrimitere, intenţia de a nu cere reexaminarea cauzei de către Marea Cameră; fie nu a fost formulată nici o cerere de retrimitere la expirarea celor trei luni; fie s-a formulat o cerere de retrimitere, dar a fost respinsă de colegiul de cinci judecători. Dacă cererea de reexaminare a fost acceptată de colegiul de cinci judecători, hotărârea definitivă va fi cea pronunţată de Marea Cameră. Numai hotărârea definitivă este publicată.

Potrivit ştirilor juridice, Curtea a afirmat în mod constant în jurisprudenţa sa caracterul declaratoriu al deciziilor sale, precizând că rămâne la latitudinea statului alegerea mijloacelor pe care le va utiliza în ordinea sa juridică internă pentru a se achita de obligaţia care îi revine conform articolului 53. Curtea refuză deci să fixeze consecinţele ce rezultă din hotărârea sa. Statului îi incumbă o simplă obligaţie de rezultat: el trebuie să ia măsuri de natură să pună capăt violării constatate şi să îndepărteze concecinţele acesteia, dar are, în principiu, libertatea de alegere a mijloacelor la care va recurge pentru a atinge acest rezultat.

Concluzii

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este, în acelaşi timp, atât un tratat internaţional, cât şi expresia unei tradiţii constituţionale a statelor membre, ce reprezintă cadrul esenţial european al protecţiei unor drepturi fundamentale ale omului. Parafrazând dispoziiţiile cuprinse în art. 34 şi respectiv 38 §1.a din Convenţie se poate afirma că statul pârât este obligat nu numai să se abţină de la a stânjeni în vreun fel exercitarea eficace a dreptului de sesizare a instanţei europene, să furnizeze toate facilităţile pentru stabilirea faptelor, ci şi să coopereze mai departe pentru asigurarea eficacităţii soluţiei adoptate de instanţa europeană.