Ne propunem să diferenţiem cele două noţiuni deoarece din varii motive încă se produce o confuzie în ceea ce le priveşte.
Conform legislatiei, vechimea în muncă reprezintă o noţiune reglementată în Codul Muncii, diferită de vechimea în profesie şi de vechimea în specialitate.
Art. 16 alin. (4) C. muncii prevede faptul că munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă reprezintă vechime în muncă.
Vechimea în muncă reprezintă o noţiune diferită de vechimea în profesie şi de vechimea în specialitate.
Vechimea în specialitatea studiilor este perioada în care persoana în cauza a prestat activitate în specialitate studiilor absolvite.
Vechime în profesie reprezintă perioada în care persoana în cauza a prestat activitate în profesia reglementată prin lege, nu în temeiul unui contract individual de muncă (spre exemplu, mediator în cadrul unui cabinet de mediere, avocat în cadrul unui cabinet de avocatură, contabil autorizat prin alta forma de prestare a activităţii decât prin contract individual de muncă).
Vechimea în muncă este munca prestată în temeiul unui contract individual de muncă.
Trebuie să menţionăm că activitatea desfăşurată în temeiul unui contract de colaborare nu poate fi considerată vechime în muncă. Activitatea prestată în baza unui contract de colaborare reprezintă experienţă profesională, experienţă acumulată în exercitarea unei anumite ocupaţii/funcţii.
Mai mult dacă salariatul are absenţe nemotivate, perioadele respective se scad din vechimea în muncă. La fel se întâmplă şi în cazul concediilor fără plată, mai puţin concediile pentru formare profesionala fără plata, acordate în condiţiile art. 155 şi 156 C. muncii.
Stirile juridice ne indică şi importanţa acestei diferenţieri. De multe ori în cazul unor concursuri organizate se cere îndeplinirea condiţiei de vechime în specialitatea studiilor pentru o anumită perioadă. Este important să ştim că în cazul în care ai îndeplinită perioada de vechime în muncă nu poţi candida deoarece condiţia nu este îndeplinită. De exemplu, în cazul în care s-a scos la concurs un post de consilier juridic şi pentru acel post se cere o vechime în specialitatea studiilor de 3 ani, însă candidatul deşi are studii juridice nu a lucrat ca şi jurist sau alte profesii juridice şi a avut o altă activitate timp de 3 ani, condiţia nu este îndeplinită şi nu poate candida pentru postul respectiv.
Din aceste motive este important să cunoaştem diferenţierea dintre cele trei noţiuni, acestea având implicaţii diferite.