Atunci când sunt iscodiți cu privire la viața carcerală, unii foști deținuți evită cu dibăcie detaliile care i-ar putea pune într-o lumină neplăcută sau chiar refuză subiectul. Alții sunt dispuși să povestească totul cu lux de amănunte. De remarcat este că nu puține dintre poveștile despre detenție se încadrează, lejer, la categoria horror. O primă observație: fericirea nu prea vizitează penitenciarele!

Reclamantul A. Drăgan a sesizat CEDO în anul 2009, susținând că în penitenciarele Rahova, Jilava, Galați a fost tratat în mod necorespunzător, condițiile fiind inumane. A mai afirmat că unul dintre agenții de pază din temniță l-a supus la rele tratamente și că ancheta ce-a urmat a fost lipsită de eficacitate, fiind nesocotită Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 3) care prevede că „nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

În noiembrie 2007, Tribunalul Arad îl condamnase pe reclamant pentru furt și tâlhărie la șapte ani de închisoare. Totodată, în justiție, s-a hotărât internarea sa într-o secție de psihiatrie, la Jilava, până la însănătoșire. A fost condamnat în mai multe rânduri, trecând prin diferite unități de detenție.

 

Argumente, reglementări, pretenții…

Deținuții au dreptul, potrivit Legii 275/2006, să depună plângeri vizând măsurile dispuse de către autoritățile penitenciarelor în legătură cu drepturile lor, în fața unui judecător delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate. Cele decise de către judecătorul delegat sunt contestabile în instanță.

Pedepsele trebuie executate în circumstanțe în care să fie asigurată respectarea demnității deținutului. Totodată, legea precizează că deținuții vor purta o ținută civilă pe parcursul ispășirii pedepselor. Nu dispun de o ținută civilă proprie? Îmbrăcămintea le va fi furnizată de către administrația închisorii!

Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare a deținuților (Ordinul 433/2010) prevăd că fiecare cameră de cazare trebuie să asigure minimum 6 metri cubi de persoană (aproximativ 2 mp), pentru deținuții încadrați în regimul semi-deschis ori deschis și 4 mp pentru alte categorii.

În privința plângerii legate de relele tratamente la care deținutul a fost supus de către agentul de pază, Guvernul a obiectat, înaintea Curții, că reclamantul n-a epuizat căile de recurs interne. El n-ar fi contestat rezoluția procurorului înaintea procurorului ierarhic superior și mai apoi în justiție, în acord cu procedura penală, după cum a susținut Guvernul. Reclamantul a obiectat că n-a ajuns nicicând în posesia rezoluției procurorului. Totuși, Curtea a constatat că rezoluția a fost trimisă reclamantului, dar n-a contestat-o!

În vreme ce reclamantul a acuzat condițiile de supraaglomerare, hrana de slabă calitate, problemele privind aprovizionarea cu apă, plus faptul că n-a primit haine și suficiente articole de toaletă, susținând că plângerile sale multiple au rămas fără ecou, Guvernul a subliniat, referitor la condițiile generale de detenție, că autoritățile interne au întreprins toate măsurile de trebuință spre a se asigura că deținutul are parte de „condiții de detenție adecvate”.

La rândul său, Curtea a remarcat că statul trebuie să facă tot ceea ce e necesar pentru ca deținutul să aibă parte de „condiții compatibile cu respectarea demnității sale umane”.

Statul se va asigura că felul în care este executată pedeapsa nu generează stres ori dificultăți de o intensitate ce depășește „nivelul de suferință inerent detenției” și că, ținând seama de nevoile practice ale detenției, sunt asigurate sănătatea și bunăstarea deținutului.

În baza datelor pe care le-a avut la dispoziție, Curtea a concluzionat că reclamantul n-a beneficiat de o asistență medicală adecvată și o dietă corespunzătoare pentru afecțiunea stomatologică de care suferea (parodontită), astfel cauzându-i-se „o suferință ce a atins pragul de tratament inuman și degradant”, descris prin articolul 3 din Convenție.

Cu titlu de daune morale pentru suferințele îndurate, reclamantul a cerut să i se acorde 200.000 euro, invocând condițiile inumane din detenție, absența tratamentului medical adecvat, a alimentelor care erau necesare unui pacient cu parodontită, precum și modul în care a fost tratat de către gardian. Reclamantul a solicitat și 5192 de euro, cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

Ce s-a hotărât la CEDO?

Consultând ultimele noutăți legislative, aflăm că Hotărârea CEDO din 02.02.2016 în cauza Drăgan împotriva României a fost publicată în „Monitorul Oficial” 467/2016. Capetele de cerere bazate pe art. 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au fost declarate admisibile, având în vedere condițiile de detenție, absența tratamentului medical corespunzător și a unui regim alimentar potrivit cu starea deținutului.

Curtea a constatat că s-a produs o încălcare a art. 3 din Convenție („nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”), deoarece condițiile de detenție n-au fost acceptabile, tratamentul stomatologic n-a fost cel indicat, dieta n-a fost corespunzătoare. Statul român trebuie să achite către reclamant 11000 euro, pentru prejudiciul moral suportat. Plus 2150 euro către avocat. Solicitarea de acordare a unei reparații echitabile pentru celelalte capete de cerere a fost respinsă.

E de notorietate faptul că penitenciarele autohtone nu oferă condiții de cinci stele. Totodată, statul ar trebui să facă tot ceea ce se poate face, în condițiile actuale, pentru a nu mai surveni încălcări ale drepturilor deținutului. Însă chiar și-n cele mai prospere state, viața carcerală este situată la ani lumină de o viață normală.

Concluzia? E simplă. Cine nu vrea să experimenteze amărăciunea vieții carcerale, să evite orice faptă care l-ar putea trimite după gratii. Chiar dacă sunt respectate toate drepturile deținutului, tot rămân zeci de motive pentru care o închisoare nu poate fi considerată un loc plăcut… de cazare!