O veche zicală românească spune că „cine împarte, parte-și face.” Nimic mai adevărat și confirmat de viața de zi cu zi. De când lumea și pământul cine are pâinea și cuțitul, taie și spânzură și, pus în fața deciziei de a împărți ceva, își va lua pentru sine o parte consistentă din ceea ce ar trebui să dea la alții.
Exact așa s-a întamplat și cu o excepție de neconstituționalitate care viza prevederi cu privire la pensia de serviciu care s-ar cuveni magistraților CCR, deși textul de lege nu prevede expres acest aspect. Fiind o excepție de neconstituționalitate, ea a fost judecată chiar de judecătorii CCR care au decis cu privire la un beneficiu propriu: pensia de serviciu. Deși nu trebuie să fi clarvăzător, ca să îți dai seama care a fost soluția pronunțată de CCR cu privire la acest aspect, îmi rezerv plăcerea să vă povestesc cum s-a ajuns la decizia finală.
Povestea începe cam așa…
Textul de lege care a generat nemulțumire și a determinat sesizarea CCR face parte din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și prevede faptul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți de la ÎCCJ, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, foștii judecători și procurori financiari și consilieri de conturi de la secția jurisdicțională care au exercitat aceste funcții la Curtea de Conturi au dreptul să se pensioneze la cerere înainte de împlinirea vârstei de 60 de ani dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani în aceste funcții și să beneficieze de pensia de serviciu.
Pentru judecătorii de la CCR, legea lor de organizare și funcționare nr. 47/1992 prevede că, la data pensionării sau recalculării pensiilor anterior stabilite, aceștia beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizația lor brută lunară. Concret, vor beneficia de pensia de serviciu judecătorii CCR care au exercitat această funcție, indiferent de data pensionării, de vechimea în magistratură dacă îndeplinesc condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.
Autorul excepției arată că au dreptul la pensie și judecătorii CCR pentru că aceștia au un statut identic cu judecătorii din sistemul de drept comun al instanțelor judecătorești.
Ce a făcut CCR?
Iată că CCR s-a văzut pusă în fața soluționării unei excepții de neconstituționalitate care îi viza exclusiv pe judecătorii care urmau să se pronunțe. După ce a analizat argumentele pro și contra și a comparat textele de lege, CCR a pronunțat Decizia 262/2016 care a fost publicată în Monitorul Oficial 385 din 20 mai 2016.
Oricât mi-aș dori să măresc suspansul cu privire la soluția adoptată de CCR, dacă judecătorii acesteia au considerat că au sau nu dreptul la pensie de serviciu și în temeiul legii 303/2004, cred că este inutil. Rezultatul este previzibil pentru oricine! CCR a considerat că în enumerarea textului de lege criticat noțiunea de judecător din legea 303/2004 include și pe judecătorii CCR, deci, automat aceștia pot beneficia de pensie de serviciu.
Care a fost raționamentul care a dus la pronuțarea acestei soluții?
Știrile juridice prevăd că mandatul judecătorului constituțional are o durată de 9 ani și cel care ocupă această funcție trebuie să aibă pregătire juridică superioară, cel puțin 18 ani vechime în activitatea juridică sau în învățământul juridic superior și înaltă competență profesională. Pe durata acestui mandat, judecătorul este inamovibil, are imunitate și nu poate exercita o altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul juridic superior.
Practic, odată ce o persoană a fost numită judecător la CCR aceasta își va exercita mandatul de 9 ani independent de dobândirea calității de pensionar în acest interval de timp. Atunci când persoana îndeplinește condițiile legale de pensionare, poate solicita acordarea drepturilor de pensie, urmând să își continue activitatea de judecător la CCR și să cumuleze indemnizația de serviciu cu pensia de serviciu.
De reținut că la calculul celor 25 de ani vechime necesari pentru acordarea pensiei de serviciu s-a prevăzut posibilitatea de a fi luate în considerare și perioadele în care persoanele îndreptățite au exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult.
CCR consideră că prin modul în care a fost redactat textul de lege, legiuitorul a dorit să extindă dreptul la pensia de serviciu și cu privire la judecătorii și procurorii care nu au o vechime de 25 de ani doar în aceste funcții, ci au fost avocați sau juriști. CCR consideră că noțiunea de judecător din acest text de lege include și pe cei de la CCR.
În concluzie?
Practic, judecătorii CCR beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din indemnizația lor brută lunară, la data pensionării. Faptul că au acest drept nu vine în contradicție cu posibilitatea de a putea primi pensie de serviciu și înainte de a împlini vârsta de 60 de ani, dacă au o vechime de cel puțin 25 de ani în funcțiile enumerate la începutul articolului.
Prin admiterea acestei excepții, practic, s-a statuat că un judecător de la CCR cu o vechime de minim 25 de ani și care nu are vârsta de 60 de ani pentru a se pensiona, va putea primi pensie de serviciu.
De ce oare ajungi să crezi că “sunt legi înăuntrul legilor: legi care-și bat joc de legi.” (Sherwood Andreson) și că “legile sunt pânze de păianjen prin care muștele mari trec și cele mici sunt prinse.”? (Balzac)