Magistratul absentează fără motiv de la cursurile de formare profesională? Va fi pus la plată!


judgeLegislația României nu bate pasul pe loc. Se modifică într-o viteză de avion supersonic! De aceea, nici nu se mai poate pune întrebarea dacă judecătorul sau procurorul trebuie sau nu să participe în mod periodic la programe de formare profesională.

Frecventarea programelor de formare organizate de către Institutul Național al Magistraturii îl ține pe magistrat la curent cu jurisprudența și ultimele noutăți legislative. Pe de altă parte, formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor constituie, după cum bine se știe, o garanţie a imparţialităţii şi independenţei acestora, în îndeplinirea atribuțiilor.

 

Cum va fi stimulată frecventarea cursurilor?

În „Monitorul Oficial” 381/2016 a fost publicată Hotărârea CSM 503/2016 pentru completarea Regulamentului privind modul de desfășurare a cursurilor de formare profesională continuă a judecătorilor și procurorilor și de atestare a rezultatelor obținute, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii 322/2005.

Aflăm astfel că, atunci când un magistrat nu poate lua parte la seminarele, la conferințele sau la oricare alt program de formare profesională – care sunt organizate fie la INM, fie la nivel descentralizat, acestea fiind programe pe care le-a ales ori la care a fost trimis, va trebui să anunțe, cu cel puțin 48 de ore mai înainte de a debuta programul în cauză, că se află în imposibilitatea de-a participa, imediat ce s-a ivit o cauză întemeiată de natură a genera absența.

Din ultimele știri juridice rezultă că atunci când evenimentul ce determină imposibilitatea de a se prezenta la programul de formare profesională apare cu mai puțin de 48 de ore mai înainte de începerea acestuia ori magistratul nu-și poate anunța absența în timp util (dar neprezentarea sa e justificată), ordonatorul de credite va evalua cauzele exoneratoare, pornind de la propunerea organizatorului activității de formare profesională, dar și de la documentele justificative furnizate de către magistrat.

Anunțul referitor la imposibilitatea participării poate fi făcut prin „orice mijloace de comunicare scrisă” și este transmis, de obicei, persoanei de contact (desemnată de către organizator), al cărei nume e precizat în conținutul invitației de-a lua parte la respectivul program.

Dacă absentează fără un motiv temeinic de la programul de formare, dacă nu depune documentele prin care se poate justifica absența ori dacă nu-i dă de știre organizatorului că nu mai poate veni (cu cel puțin 48 de ore mai înainte), judecătorul sau procurorul va trebui să achite din propriul buzunar cheltuielile pe care organizatorul le-a făcut în scopul participării sale la programul de formare de la care a lipsit ori pe care l-a frecventat doar în parte.

În situația în care va constata că procurorul sau judecătorul nu s-a prezentat la program sau nu l-a frecventat în totalitate, organizatorul activității de formare profesională are să alcătuiască un referat. În acest document vor fi înglobate, negreșit, și datele mai importante referitoare la activitatea de formare, cauzele de neparticipare sau de frecventare parțială a programului, informațiile referitoare la anunțul de neparticipare a magistratului la activitate, și, atunci când se va impune, propunerile privind suportarea cheltuielilor de către magistrat.

Ordonatorul de credite va avea în vedere referatul – acompaniat, eventual, de documentele justificative, atunci când se va pune problema recuperării cheltuielilor efectuate pentru magistratul care n-a binevoit să se prezinte sau nu s-a prezentat decât la o parte dintre cursuri, precum și la evaluarea motivelor care-au făcut imposibilă prezentarea sa (inclusiv cele ivite cu mai puțin de 48 de ore înaintea începerii activităților).

Orice magistrat care își dorește succes în carieră ar trebui să țină seama și de faptul că referatul va ajunge, negreșit, la instanța ori la parchetul la care-și desfășoară activitatea ca judecător sau procuror. Atunci când activitatea sa profesională va fi supusă evaluării se va ține seama de referat.

Responsabilitatea pentru formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor revine I.N.M.-ului și conducătorilor instanţelor ori parchetelor în cadrul cărora îşi realizează ei activitatea. Însă revine şi fiecărui magistrat în parte.

S-au isprăvit vremurile în care bugetul de cunoștințe adunat în anii de ucenicie rămânea valabil și era suficient întreaga carieră. Actualmente, trebuie să-nveți neîncetat, ca să nu fii depășit de vremuri. Învățarea e precum navigarea contra curentului. Vei fi tras îndărăt… de nu înaintezi!