Proiectul de lege, depus la Senat de liberalii Alexandru Pereş şi Dan Coriolan Simedru, se referă la angajaţii cu normă întreagă durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi şi de 40 de ore pe săptămână. Astfel, se propune ca săptămâna de lucru să aibă 38 de ore nu 40, fără a le fi diminuat salariul iar angajaţii să îşi poată fexibiliza programul.
Repartizarea timpului de muncă în cadrul săptămânii este de 8 ore pe zi de luni până joi şi de 6 ore vinerea, cu două zile de repaus.
Potrivit expunerii de motive, prin proiectul propus se asigură o protecţie în plus sănătăţii fizice şi mentale a salariaţilor inducându-se, deopotrivă, starea de bine şi optimismul, lucruri care se vor materializa pozitiv prin creşterea calităţii şi productivităţii muncii’.